Povestea de succes a lui Dănilă Prepeleac

09 Ian 2018 | scris de Gabriela Lupu
Povestea de succes a lui Dănilă Prepeleac

După ce a pus în scenă în spectacole memorabile precum “Capra cu trei iezi”, “Ivan Turbincă”, “Fata babei şi fata moşneagului”, “Punguţa cu doi bani” şi “Sânziana şi Pepelea”, regizorul Alexandru Dabija a revenit cu încă o montare ce are ca punct de pornire un basm: “N-ai tu treabă!”, o piesă scrisă de Cătălin Ştefănescu având ca sursă de inspiraţie povestea ”Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă. Spectacolul a fost pus în scenă la Teatrul Act şi îl are în rolul principal pe cameleonicul actor Marcel Iureş.  

Spectacolul este, aşa cum ne-a obişnuit Alexandru Dabija în “lecturile” sale şugubeţe ale textelor lui Creangă, un galop de sănătate. Se râde pe rupte la acest show deşi este vorba despre lucruri cât se poate de serioase: despre viaţă, despre moarte, despre bani, despre diavolul şi Bunul Dumnezeu şi chiar şi despre artă contemporană.

Înainte de a-şi da obştescul sfârşit, Dănilă Prepeleac vrea să lase lumii moştenire povestea sa plină de învăţăminte. În această temerară tentativă el îi are drept consilieri pe cei doi draci care, conform poveştii lui Creangă, îl slujesc până la moarte.

Drăcuşorii care în poveste s-au dovedit a fi mai proşti decât idiotul satului, apar în montarea lui Dabija ca doi tineri corporatişti, îmbrăcaţi la cravată şi costum, iar ca să se vadă că e vorba de un costum scump, de firmă, de mânecă le atârnă chiar şi eticheta.

Micii corporatişti (interpretaţi savuros de Andrei Seuşan şi Alexandru Voicu) vorbesc, evident, despre eficientizare, despre business, despre marketing şi relaţii publice, fac prezentări în power point având cele mai sofisticate tablete, sunt la curent cu tot ce înseamnă tehnologie, modernism şi artă cu tendinţă.

Luându-şi în serios “jobul” de a-l “promova” şi după moarte pe stăpânul lor, “domnul Prepeleac”, posesorul unei averi fabuloase asigurate, conform contractului din basmul lui Creangă, chiar de ei, drăcuşorii s-au gândit să deschidă un muzeu dedicat poveştii lui Dănilă.

“Clientul”, om de la ţară, îşi doreşte ca exponatele din muzeu să poarte o amprentă rustică, să apară vechiul său car (aici Dănilă Prepeleac le precizează dracilor că nu lasă nimic de la el, carul e musai să fie cu tot ce trebuie, cu tânjala, cu jigla, cu resteul şi mai ales cu şuşletele, fază la care hipsterii cei de draci sunt complet băgaţi în ceaţă), boii lui, Mugurel şi Ciucurel, prepeleacul ce i-a dat numele şi tot aşa.

Dracii însă îi propun ţăranului obiecte de artă inspirate de cei mai nonconformişti artişti ai secolului XXI precum Maurizio Cattelan, Damien Hirst sau Marina Abramović. Din cele două abordări, cea tradiţională şi cea “ ultra cool” iese un amestec de tot râsul care face deliciul publicului.

Mai importantă însă decât muzeul în sine este analiza vieţii lui Dănilă Prepeleac ajuns de la rangul de idiot al satului la cel de nabab. Sau cum ar titra azi tabloidele “Povestea de succes a magnatului Dănilă Prepeleac”.

Alexandru Dabija susţine că aceasta este “povestea multor oameni care fascinează prin schimbarea spectaculoasă a condiției, pornind de jos și ajungînd sus, spre încîntarea mulțimilor care speră veșnic în biletul cîștigător. Din motive numai de el știute, dintre care cel mai plauzibil pare apropierea morții, Dănilă face o favoare apropiaților și lumii în general și acceptă să povestească CUM a ajuns de la condiția de sărăntoc și idiotul satului la starea de bunăstare actuală.”


Povestea “reuşitei” lui Dănilă Prepeleac e cu atât mai surprinzătoare cu cât el nu şi-a dorit niciodată nici faimă, nici succes, nici bani. Dănilă era un om care a făcut în aparenţă afaceri proaste plecând la târg cu o pereche de boi şi întorcându-se de acolo cu o pungă goală, nu s-a agitat niciodată, îi plăcea să asculte foşnetul ierbii şi a funcţionat mereu pe principiul că eşti mult mai liniştit când nu ai nimic pentru că dacă ai anumite bunuri începi să le duci grija, îţi pierzi somnul, ba, mai mult, aşa cum practica o arată, atunci când ai o posesiune vrei să aduni şi mai multe.

Dănilă e un soi de filosof, nu are stofă de erou al zilelor noastre. Nu ar da bine pe coperţile revistelor glossy. Pentru că nu are nici patimi, nici orgolii, nu poate fi prins pe picior greşit nici măcar de dracul însuşi. Asta cu atât mai mult cu cât are un protector de sus, ce îi apare ca o lumină sau  ca“un bec”, care îi dă sfaturi preţioase, iar la întrebarea lui Dănilă “Cine eşti?” Doamne-Doamne îi răspunde ca un ţăran oţărât: “N-ai tu treabă!”.

Un singur lucru şi-ar dori Dănilă Prepeleac înainte să moară: să redevină tânăr. Dracii îi răspund însă scurt că: “aici nu suntem în Faust.” De altfel montarea abundă de aluzii livreşti, de la Shakespeare la Byron, făcându-se inclusiv referire la spectacolele Teatrului Act în care poate fi văzut Marcel Iureş, “Absolut!” (spectacol inspirit de “Ivan Turbinca”) şi “Păi despre ce vorbim noi aicea, domnule?” (un rafinat omagiu adus  “Moromeţilor” lui Marin Preda).
 

Referindu-se la textul scris de el pentru acest spectacol, Cătălin Stefănescu remarca: “Pentru mulți dintre noi, azi, minunata poveste a lui Creangă poate să pară ceva nostim, dar de o dezarmantă naivitate. Însă, pe cărările și ocolișurile sale, se ivesc întrebări valabile de cînd lumea. De ce nu se potrivește o socoteală simplă, făcută acasă, cu cea din tîrg? De ce furtul de la cineva care a agonisit avere poate fi considerat un lucru justificat? De ce trage norocul doar la unii? De ce se spune că banul e ochiul dracului? Pentru toate problemele astea, și pentru multe altele, la noi există un răspuns suveran: ”N-ai tu treabă!”.
 

 

 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Teatru

Ultima oră