Femeia, eterna poveste în premieră la Teatrul „Stela Popescu”

16 Dec 2018 | scris de M.C.
Femeia, eterna poveste în premieră la Teatrul „Stela Popescu”

Premiera de final de an prezentată de Primăria Municipiului  București, prin Teatrul „Stela Popescu”, condus de un an de actorul Nicolae Pungă ne poartă în lumea Bucureştiului interbelic.

Femeia, eterna poveste este un spectacol în regia lui  Attila Vizauer pe un scenariu de Ema Stere care va fi prezentat în  premieră pe 18 decembrie, ora 19.00, la Sala mică a Palatului Naţional  al Copiilor.

Scenografia îi aparţine Ancăi Albani, iar coregrafia  Ioanei Macarie.

În distribuţie vă veţi întâlni cu  Ana Maria Ivan – Maria, Eugeniu Cozma – Pavel, Sandu Aurel Sorin - Monsieur Jacques,  soliști vocali Crina Matei / Irina Cărămizaru şi Daniel Filipescu,  instrumentişti Gabriel Stănescu – vioară, Ionuț Preda – acordeon, Raul  Kusak - pian și aranjament muzical. Dansează Andrei Dogaru, Alexandra  Dogaru, Ștefan Rebeja, Silvia Maurițiu, Cristina Marin, Carla Waltner.

Acţiunea se petrece pe terasa localului bucureștean  „Leul și cârnatul”, într-o seară de vară, prin 1937 sau 1938. Maria  are o poveste senzațională de spus.

Ea este nimeni alta decât fosta  servitoare a Titei Cristescu, ex-Miss România, otrăvită în ziua de  Crăciun a anului 1935.

La acea vreme, fusese un scandal imens în  presă, cu atât mai mult cu cât personajele implicate erau oameni  importanți. Tita Cristescu era fiica lui Gheorghe Cristescu, zis  „Plăpumarul”, unul dintre fondatorii și primul secretar al Partidului  Comunist Român.

Dar să nu divulgăm povestea şi să vă lăsăm să  descoperiţi singuri câte ceva despre Femeia, eterna poveste, o poveste  despre Bucureştiul intebelic, cu muzica lui, cu rafinamentul şi  misterele sale, în premiera Teatrului “Stela Popescu”.

 

Alte stiri din Teatru

Ultima oră