În cadrul unui documentar produs de BBC, oamenii de știință de la NASA au dat publicității un raport secretizat până în prezent care studiază o ipoteză legată de activitatea vulcanică a unei zone din Statele Unite, ce ar putea conduce chiar la sfârșitul vieții pe Pământ.
Raportul NASA face referire la celebrul Parc Național Yellowstone, unde, sub cei 8.991 de kilometri pătrați ai paradisului natural, clocotește o enormă pungă de lavă.
Dacă gheizerele și izvoarele termale de o frumusețe sălbatică pe care le generează activitatea vulcanică din subteran alcătuiesc un spectacol unic al naturii, pentru cercetătorii de la NASA toate acestea constituie o bombă amorsată, care poate duce la distrugerea civilizației.
Există 20 de supervulcani cunoscuți până în prezent pe planeta noastră. Erupții majore ale acestei salbe de supervulcani se produc, în medie, o dată la 100.000 de ani.
Unul dintre principalele efecte dezastruoase pe termen lung produse de erupția unui astfel de supervulcan ar fi foametea, care s-ar putea instala după o lungă iarnă vulcanică.
O iarnă vulcanică ar afecta rezervele de hrană la nivel global. În 2012, ONU, folosind un astfel de scenariu apocaliptic, estima că rezervele alimentare din întreaga lume nu ar dura mai mult de 74 de zile.
Brian Wilcox, angajat NASA, a declarat pentru BBC că, după ce a studiat acest pericol, a ajuns la concluzia că "amenințarea supervulcanului este substanțial mai mare decât amenințarea asteroizilor ori a cometelor".
Un vulcan de dimensiunea celui aflat sub Parcul Yellowstone este un gigantic generator de căldură, echivalentul a șase centrale electrice industriale la capacitate maximă.
Prima soluție pentru evitarea unei potențiale catastrofe, luată în calcul de oamenii de știință de la NASA a fost aceea de a se încerca răcirea supervulcanul.
Circa 60-70% din căldura supervulcanului, potrivit BBC, se degajă în atmosferă prin fluxul de la suprafață al apelor termale și prin gazele volatile pe care le emană magma. Odată ce această căldură atinge climaxul, erupția devine inevitabilă.
NASA estimează că o scădere cu 35% a forței termice a supervulcanului ar face ca Yellowstone să nu mai reprezinte o amenințare. Întrebarea este, însă, cum s-ar putea obține o astfel de diminuare procentuală?
Wilcox este de părere că o posibilă soluție ar fi mărirea cantității de apă care ajunge în interiorul vulcanului.
În acest sens, ar putea fi construit un sistem complex de apeducte. Numai că există două probleme:
- costul enorm la care s-ar ridica un asemenea proiect de infrastructură;
- realitatea morală: ”oamenii se confruntă cu o penurie de apă peste tot în lume. Deci, să implementezi un proiect important de infrastructură doar ca să răcești cu cantități mari de apă un vulcan ar fi cu siguranță ceva controversat”.
Pentru a evita aceste probleme, NASA a conceput un alt plan, care vizează forarea în roca supervulcanului până la 10 kilometri în adâncime și pomparea apei în crevasa realizată, la o presiune ridicată.
În cadrul acesui proces, apa ar reveni la suprafață la o temperatură de circa 350 de grade Celsius. Astfel, apa, treptat, ar extrage practic căldura vulcanului și ar elibera-o constant în atmosferă, într-un ”ritual” fizico-chimic ce ar putea împiedica atingerea unui nivel critic al temperaturii.
Costul total al acestei operațiuni ar fi de 3,36 miliarde de dolari.
Și acest plan are o latură periculoasă, avertizează Brian Wilcox: ”Dacă forezi deasupra camerei de magmă și încerci să o răcești, acest lucru ar fi foarte riscant. Capacul camerei ar deveni mai fragil și mai predispus la fracturi, fapt care ar duce la eliberare de gaze dăunătoare, care altfel nu ar fi avut cum să iasă din camera de magmă”.
Camera magmei trebuie evitată cu orice preț în cazul unor operațiuni de forare. Porțiunile ideale pentru crearea unui tunel de răcire ar fi cele inferioare, care pornesc din afara granițelor Parcului Yellowstone.
Totuși, chiar dacă planul NASA ar fi pus în aplicare, timpul nu va fi aliatul oamenilor de știință. Răcirea camerei de magmă ar înainta doar cu un metru pe an. Dar, subliniază Wilcox, pentru a preveni o catastrofă, o astfel de planificare pe termen lung poate fi unica opțiune.
Yellowstone explodează aproximativ o dată la 600.000 de ani și, atrage atenția cercetătorul NASA, ne apropiem de acest termen, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit.
