Internetul folosit în exces crește riscul apariţiei infecţiilor în organism

27 Oct 2015
Internetul folosit în exces crește riscul apariţiei infecţiilor în organism

Cercetarea realizată de experţii de la Universitatea din Swansea a vizat adulţi de toate vârstele, dintre aceştia jumătate petreceau mult timp (în medie şase ore sau mai mult în fiecare zi) pe internet şi mai ales pe reţelele de socializare, în timp ce restul persoanelor foloseau internetul moderat.

După ce au fost analizate o serie de date, a rezultat că persoanele dependente de internet prezintă un risc cu 30% mai mare să sufere o infecţie, îndeosebi răceală și gripă, decât ceilalţi care folosesc moderat internetul.

Cercetătorii pun această sensibilitate pe seama slăbirii sistemului imunitar, ca urmare a unui mod de viaţă mai puţin sănătos, asociat cu dependenţa de internet.

Impactul asupra imunităţii se exercită prin alterarea somnului (durata şi calitatea perioadei de somn), comportamentul alimentar (consumarea alimentelor în faţa calculatorului, îndeosebi biscuiţi, chipsuri şi băuturi carbogazoase), sedentarism (poziţia stând şi lipsa mişcării).

De luat în seamă este şi aspectul psihologic, legat mai ales de izolare (utilizatorul petrece multe ore singur în faţa monitorului calculatorului, zi de zi) şi stres (deconectarea creează o senzaţie de lipsă).

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră