83% dintre cetățenii UE cer respectarea confidentialității în mediul electronic. Cine se opune

24 Aug 2016 | scris de Istvan Deak
83% dintre cetățenii UE cer respectarea confidentialității în mediul electronic. Cine se opune

Normele analizate se aplică serviciilor de comunicații electronice și trebuie adaptate prevederilor noului regulament general care le permite oamenilor să-și gestioneze mai bine datele cu caracter personal.

Datele arată că 83% dintre persoanele și organizațiile societății civile care au contribuit la consultare sunt de acord că un set de norme specifice sectorului comunicațiilor electronice ar permite asigurarea confidențialității.

Totodată, 76% dintre aceștia cred că domeniul de aplicare al normelor ar trebui extins pentru a acoperi și activitățile altor furnizori de servicii care includ și comunicații, cum ar fi cele de voce prin internet sau de mesagerie instant.

Cu toate acestea, 76% dintre respondenți consideră că Directiva a reușit doar parțial – sau deloc – să-și atingă obiectivele de a asigura protecția deplină a vieții private și a confidențialității comunicării. Ei apreciază că acest lucru se datorează domeniului de aplicare limitat, diferențelor dintre statele membre și nivelului scăzut de respectare și aplicare a legilor.

Respondenții din sectorul industrial și al autorităților publice au fost mai pozitivi în ce privește îndeplinirea obiectivelor Directivei. Însă, 42% din sectorul industrial este contra extinderii domeniului de aplicare.

Cele mai multe contribuții au venit din partea cetățenilor (38,5%). Peste 25% dintre ele au provenit din Germania, urmată în clasament de Marea Britanie și Belgia. Revizuirea Directivei privind confidențialitatea în mediul electronic este una dintre inițiativele-cheie din strategia privind Piața unică digitală.

Comisia s-a angajat să revizuiască normele pentru a consolida încrederea și securitatea în serviciile digitale, precum și pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a persoanelor și condiții de concurență echitabile pentru toți actorii de pe piață.

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră