Sir Alex Ferguson, în stare critică, dus la spital şi operat pe creier

06 Mai 2018
Sir Alex Ferguson, în stare critică, dus la spital şi operat pe creier

Sir Alex Ferguson (76 de ani), antrenorul care a condus Manchester United la câştigarea a 38 de trofee în 26 de ani, a fost internat la Salford Royal Hospital, în stare critică, în urma unei masive hemoragii craniene. Ferguson a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe creier şi se află la terapie intensivă.

Manchester United a precizat, într-un comunicat, că Sir Alex Ferguson a fost operat, intervenţia a mers bine, dar acum este nevoie de o perioadă de terapie intensivă pentru a optimiza refacarea. Familia lui Ferguson doreşte să îi fie respectată intimitatea, scrie manchestereveningnews.co.uk.

Ferguson, în vârstă de 76 de ani, a plecat de la United în mai 2013.

El a fost prezent duminica trecută pe Old Trafford, alături de managerul de la Arsenal, Arsene Wenger.

Fiul lui Ferguson, Darren, nu a condus echipa sa, Doncaster Rovers, la meciul din campionat, din cauza unei "probleme grave de familie".

Ferguson are în palmares 13 titluri de campioni al Angliei cu United, două Ligi ale Campionilor, cinci cupe ale Angliei şi patru cupe ale ligii.

Lumea fotbalului, șocată de vestea tristă, a reacționat instantaneu, cu foarte multe mesaje de susținere. Cristiano Ronaldo, starul șlefuit de Sir Alex, i-a transmis unul video: "Fii puternic, Boss! Gândurile și rugăciunile mele sunt pentru tine și familia ta, prieten drag".

Căpitanul său la Manchester United, David Beckham, îl încurajează: "Continuă să lupți! Rugăciuni și dragoste pentru Cathy și întreaga familie". La fel și actualul căpitan, Carrick: "Absolut devastat! Mă rog pentru tine". "Foarte îndurerat să aflu că Sir Alex este grav bolnav, în spital", Gary Lineker.

 

 

Alte stiri din Sport

Ultima oră