Încă o lovitură pentru Ilie Năstase. Fostul nr.1 mondial are interzis la VIP

11 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Încă o lovitură pentru Ilie Năstase. Fostul nr.1 mondial are interzis la VIP

Fostul număr 1 mondial, Ilie Năstase, poate urmări partidele de tenis organizate sub egida Federaţiei Internaţionale de Tenis (IFT) doar ca simplu spectator până la o decizie finală în cazul anchetei privind incidentul în care a fost implicat în primăvară, la FedCup .

ITF a trimis o notificare Federaţiei Române de Tenis în care informează că Ilie Năstase nu are voie să participe în calitate oficială la meciurile organizate de ITF.

"Am primit un mail de la Federaţia Internaţională de Tenis, o listă cu persoane care nu au voie deloc în bazele sportive în timpul desfăşurării competiţiilor. Mai sunt încă 12 persoane, printre care se numără şi Ilie Năstase, care îşi pot cumpăra bilete, dar care nu au voie să pătrundă în zonele VIP şi cele oficiale în timpul competiţiilor", a declarat la DigiSport George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, conform mediafax.ro.

Ilie Năstase este anchetat de ITF ca urmare a incidentului petrecut la meciul dintre România şi Marea Britanie şi Fed Cup. Deocamdată, Năstase este suspendat provizoriu de către Federaţia Internaţională.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sport

Ultima oră