Ilie Năstase merge la Roland Garros ca simplu spectator

22 Mai 2017 | scris de Radu Popescu
Ilie Năstase merge la Roland Garros ca simplu spectator Galerie foto (2)

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, luni, că, deși organizatorii turneului Roland Garros nu îi vor acorda acreditare, va asista la ediția din acest an în calitate de spectator dacă prietenul său Ion Țiriac îi va da un bilet,scrie agerpres

 

"Turneul de la Madrid nu este turneu ITF, este turneul lui Țiriac. Și cred că a făcut-o din prietenie (n.r. — invitându-l să acorde premiile la Madrid) pentru mine și o să o facă în continuare, pentru că mă duc și la Paris. Mă duc la Paris, mă duc și la Luvru, la Tour Eiffel, mă duc să mănânc bine... mă duc, da. Nu știu de ce sunt suspendat la Roland Garros. Nu o să îmi dea acreditarea. Ca spectator pot să merg, dacă domnul Țiriac îmi dă un bilet, nu văd de ce nu ar fi valabil biletul. Depinde câte bilete îmi dă Țiriac. Și nu văd ce legătură avea Fed Cup cu Wimbledon și Roland Garros, pentru că nu sunt turneele ITF. Asta nu am înțeles până acum", a spus Ilie Năstase, prezent, luni, la conferința de presă organizată cu ocazia lansării celei de-a șasea ediții a turneului Dr. Oetker Junior Trophy, rezervat copiilor sub 14 ani.

Întrebat ce părere are despre faptul că fostul tenisman Boris Becker i-a luat apărarea după acuzele de rasism la adresa Serenei Williams din presa engleză, Năstase a răspuns: "Sunt câțiva care mă susțin, dar nu o să mă laud eu acum că sunt în spatele meu. Becker a ieșit și a spus ce a spus pe Instagram, a fost foarte frumos din partea lui, o să îi mulțumesc".

Năstase nu știe dacă va încerca să vorbească personal cu Serena Williams: "Nu știu cât de gravă e situația și cât de urât i-a fost prezentată ei. Asta nu știu".

Ilie Năstase (70 ani), căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, a fost suspendat de ITF pentru că le-ar fi insultat pe jucătoarea Johanna Konta și pe Anne Keothavong, căpitanul echipei Marii Britanii, precum și un arbitru și o jurnalistă, la meciul de la Mamaia (22 aprilie).

De asemenea, într-o conferință de presă susținută înaintea meciului de la Mamaia, Năstase a avut cuvinte ''sexiste'' și ''rasiste'' în legătură cu faptul că Serena Williams este însărcinată. ''Vom vedea ce culoare va avea copilul. Poate ciocolată cu lapte?!'', a putut fi auzit Năstase spunând de către jurnaliști.

Ulterior, Ilie Năstase și-a cerut scuze într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook pentru ieșirile pe care le-a avut la meciul cu Marea Britanie și față de Serena Williams, însă a considerat că reacțiile presei au fost exagerate.

În urma suspendării, lui Ilie Năstase i-a fost refuzată invitația în Loja regală pentru turneul de la Wimbledon (3-16 iulie), iar Federația Franceză de Tenis a anunțat că nu îi va acorda acreditare nici pentru turneul de la Roland Garros (28 mai-11 iunie).

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sport

Ultima oră