Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Cincinnati

17 Aug 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Cincinnati

Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), după 6-4, 6-3 cu letona Anastasija Sevastova.

Românca, a doua favorită a competiției, a obținut victoria într-o oră și 18 minute, deși nu a făcut cel mai bun joc al său. Halep a făcut 4 duble greșeli în acest meci, a reușit 15 winners și a adunat 28 de erori neforțate. Sevastova a avut 14 winners și nu mai puțin de 36 de erori neforțate, relatează agerpres.ro.

Simona Halep și-a asigurat un cec de 60.105 dolari și 190 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe învingătoarea dintre Johanna Konta (Marea Britanie) și Dominika Cibulkova (Slovacia).

Halep a pierdut finala la Cincinnati în 2015, în fața Serenei Williams, iar anul trecut s-a oprit în semifinale, învinsă de Angelique Kerber. 

Alte stiri din Sport

Ultima oră