GymNadia, prima sală care poartă numele Reginei gimnasticii, Nadia Comăneci, a fost deschisă la Patinoarul Ion Țiriac

04 Dec 2018 | scris de M.C.
GymNadia, prima sală care poartă numele Reginei gimnasticii, Nadia Comăneci, a fost deschisă la Patinoarul Ion Țiriac Galerie foto (3)

Unele dintre cele mai mari nume ale sportului românesc s-au aflat marți la Otopeni, pentru a participa la deschiderea sălii de gimnastică Nadia Comăneci, GymNadia, la Patinoarul Ion Țiriac.

Nadia Comăneci, Ion Țiriac, Ilie Năstase, Simona Halep, Monica Roșu, Camelia Potec, Octavian Bellu, Marian Drăgulescu, Mihai Leu, Mihai Covaliu, Alina Dumitru, jurnalistul Marius Tucă și ministrul Sportului, Bogdan Matei, s-au numărat printre cei prezenți la inaugurarea unei săli moderne de gimnastică pentru copiii de 3-5 ani, un proiect al Fundației Țiriac, realizat în colaborare cu Fundația Nadia Comăneci.

Amenajată la etajul superior al Patinoarului Țiriac – Telekom Arena, GymNadia are porțile deschise pentru copii între 3 și 5 ani, beneficiind de un spațiu de 630 metri pătrați, prevazut cu vestiare și grupuri sanitare proprii, amenajate cu sprijinul Simonei Halep și al companiilor Fabryo, Dedeman și Unicredit, care au oferit suport material și financiar pentru dezvoltarea proiectului.

În data de 15 decembrie, de la ora 11:00, GymNadia organizează prima selecție pentru cursurile gratuite de inițiere în gimnastică și sport.

”Gimnastica reprezintă catalizatorul pentru o nouă generație sănătoasă. Am dezvoltat acest loc, în care copiii se bucură de activitatea fizică. Distracția stă la baza celor mai relevante evoluții în lumea celor mici, aceasta este filosofia GymNadia. Copiii vin și își fac prieteni aici, se distrează și, fără să realizeze, pun bazele generale în sport, învață coordonarea”, a declarat Nadia Comăneci.

Spațiul este dotat cu echipamente și instrumente marca American Athletic Inc., furnizor renumit în materie de echipamente sportive la nivel mondial, la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță, destinate pregătirii micilor elevi care vor participa la cursurile de inițiere în gimnastică și educație fizică.

Atât calitatea echipamentelor, cât și cea a antrenamentelor care se vor desfășura în cadrul GymNadia sunt avizate de către Fundația Nadia Comăneci.

 

Dezvoltarea programelor sportive și organizarea sesiunilor de antrenamente din cadrul GymNadia beneficiază de coordonarea Lăcrămioarei Moldovan, fost antrenor al lotului olimpic, format sub îndrumarea Nadiei Comăneci.

 

Alte stiri din Sport

Ultima oră