De şi Di vin la Real. Un picior în fund pentru Navas

22 Mai 2017 | scris de Radu Popescu
De şi Di vin la Real. Un picior în fund pentru Navas

Proaspăt câştigătoare a campionatului Spaniei, Real Madrid se pregăteşte deja de noul sezon. Presa anunţă că gruparea din Madrid a reuşit deja să pună la punct două transferuri. În primul rînd e vorba de portarul echipei Manchester United, David de Gea,portar pe care Real se chinuie să-l transfere de trei ani. Suma de bani pusă în joc este un record pentru un portar:75 de milioane de euro.

Manchester şi-a dat acordul dar vrea în schimb trecerea lui Bale pe Old Trafford. Alte ziare spun că în această tranzacţie mai este cuprins Morata şi Varane.Interesant este faptul că într-o asemenea variantă, Kezlor Navas, actualul titular din poarta Madridului, va fi trecut pe lista de transferuri. Ironie sau nu dar e de precizat că parcursul bun al Realului din acest sezon i se datorează,în bună măsură, lui Navas,costaricanul avînd în multe partide evoluţii care s-au dovedit a fi decisive.

Marea surpriză o reprezintă însă readucerea argentinianului Angel di Maria plecat de la Real în 2014. Prezenţa acestuia la United şi,apoi, la PSG nu prea a uimit lumea fotbalului dar Zidane crede că argentinianul este cea mai bună soluţie în condiţiile în care Rodriguez va pleca şi el de la Madrid.

Alte stiri din Sport

Ultima oră