Burleanu aduce un selecţioner neamţ aflat la prima experienţă în străinătate

03 Iul 2016 | scris de Sorin Anghel
Burleanu aduce un selecţioner neamţ aflat la prima experienţă în străinătate


România s-a făcut de ras la EURO 2016, iar schiorii care conduc fotbalul românesc au stabilit că a venit momentul ca echipa naţională să încapă pe mâna unui selecţioner neamţ. Burleanu s-a plimbat prin Europa pe banii românilor şi, în cele din urmă, a bătut palma cu Armin Veh. Acesta a antrenat ultima oară pe Eintracht Frankfurt, de unde a fost demis în luna martie a acestui an.


Tehnicianul în vârstă de 55 de ani nu a mai antrenat niciodată în străinătate, dar este privit de către Răzvan Burleanu drept salvatorul fotbalului românesc. Problema insa nu o reprezintă priceperea selecţionerului, ci jucătorii cu care acesta trebuie să lucreze. Nu putem a crede acum că vine Veh şi ne calificăm fără probleme la „mondialul” din 2018.


Fotbalul românesc este condus de doi ani de zile de o gaşcă de nepricepuţi care se bucură de banii avuţi la dispoziţie de cea mai bogată federaţie din România. Ca să va daţi seama că boierie este la FRF, ţineţi cont doar că delegaţia care a fost prezenta la EURO 2016 a fost alcătuită din 80 de persoane. Toată lumea a fost cazată într-un conac de cinci stele, iar FRF a raportat cu mândrie cheltuieli de două milioane de euro pentru turneul final. Boierie şi amatorist. „Naţională” avea nevoie de linişte şi nu trebuia cazată în acelaşi loc cu ceilalţi turişti de la Casă Fotbalului.

Alte stiri din Sport

Ultima oră