În 2015: mai puţin donatori de organe, mai puţine intervenţii chirurgicale de transplant

28 Ian 2016 | scris de Magda Marincovici
În 2015: mai puţin donatori de organe, mai puţine intervenţii chirurgicale de transplant


 "Au fost 115 donatori reali anul trecut, adică o scădere cu 20% față de ceea ce s-a întâmplat în 2014. Motivele pentru care a fost această scădere sunt de ordin tehnic, obiectiv și subiectiv. De ordin obiectiv, ar fi faptul că am devenit ceva mai selectivi cu donatorii. (...) Am avut, anul trecut, o serie de donatori la care nu am putut recolta fie din cauza vârstei, fie din cauza unor afecțiuni inter curente pe care le-am descoperit ulterior, chiar după declararea morții cerebrale. (...) Ca motive subiective, au fost câteva disfuncționalități la nivelul unor spitale, la care conducerea acestora nu a încurajat sub nicio formă această activitate să se desfășoare în secțiile de terapie intensivă. (...) Probleme legate și de refuzuri ale familiilor care nu au crescut peste 20%, dar la un număr de 200 și ceva de donatori 20% înseamnă destul de mult", explică doctorul Victor Zota.

Un exemplu este cel dat de dr. Carmen Pantiș, medic anestezist la Spitalul Clinic de Urgență Oradea: în 2015, a putut să identifice aproape 50 de potențiali donatori, din care s-au definitivat cu prelevare de organe și țesuturi 20 de donatori reali.

Autorul primului transplant hepatic din România, prof. dr. Irinel Popescu, subliniază că,"la ficat a fost cea mai semnificativă scădere a numărului de operații". În 2014, au fost efectuate 122 de intervenţii de transplant hepatic, dintre care 105 la Institutul Clinic Fundeni și 17 la Sfânta Maria, în timp ce, în 2015, s-au realizat — 96, dintre care 87 la Fundeni și 9 la Sfânta Maria.

Prof. dr. Mihai Lucan menționează că, în 2015, la Institutul de urologie şi transplant renal din Cluj-Napoca, s-au făcut 129 de transplanturi renale, față de 2014, când au fost 239. "Avem 12 transplanturi de pancreas și rinichi în 2014 și un singur transplant de pancreas și rinichi în 2015. Șase transplanturi s-au făcut la pacienți pediatrici în 2015", subliniază prof. dr. Lucan.

Îmbucurător este că s-a reînceput efectuarea transplantului de inimă la Târgu Mureș și au fost efectuate cinci transplanturi cardiace cu succes, care au vizat adulți, tineri, dar și copii, potrivit prof. dr. Radu Deac, directorul Executiv al ANT.

Mai bine la transplant tisular
În 2015, au fost realizate 120 de proceduri de transplant de măduvă la Institutul Clinic Fundeni, 40, la Târgu Mureș, 26, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Louis Țurcanu" și 17, la Spitalul Colțea.

Managerul Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu", prof. dr. Dan Mircea Enescu, menționează că, în 2015, din banca de piele a unității medicale a trimis aproximativ 4.300 de cm pătrați la Floreasca, la Spitalul de Arși — 3.800, la Spitalul Universitar de Urgență București — 4.550, la Bagdasar-Arseni — 2.000. El a adăugat că se mai trimite piele de la "Grigore Alexandrescu" și la Timișoara, Constanța și Brașov.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră