Dr. Narscis Copcă: Ministrul Sănătății, ministrul AKH, să plătească transplantul pulmonar!

29 Noi 2016 | scris de Magda Marincovici
Dr. Narscis Copcă: Ministrul Sănătății, ministrul AKH, să plătească transplantul pulmonar!

Doctorul Copcă a declarat că: "Refuzul plății către spital este, de fapt, dorința de a nu face transplant pulmonar în România și de a-l face cu predilecție la AKH. Solicităm de urgență și pe cale penală și pe cale civilă și pe cale media domnului ministru să semneze cât mai repede dreptul asiguratului român, respectiv plata transplantului pulmonar spre centrul acreditat de Guvernul României". Acesta a precizat că la noi, costurile cu transplantul pulmonar sunt de aproximativ 87.000 de euro. 

Dr. Copcă a anunțat că va cere ministrului Sănătății daune morale pentru afimațiile lansate de acesta referitor la Spitalul Sfânta Maria, clinică universitară de cercetare și de chirurgine generală și transplant multi-organ. 

"Îi mai trag atenția domnului ministru că, pe lângă procesul penal pe care o să îl aibă sau îl are, noi o să solicităm daune pentru că dânsul, fără să calce vreodată în acest spital, deși l-am invitat prin adrese de mai multe ori, l-am invitat la discuții bărbătești, la discuții de bună informare, de cunoaștere a noastră a echipelor medicale, constat că dânsul nu numai că nu a fost în niciun spital din România și se tratează la AKH, pentru că asta este opțiunea, dar la noi nu a vrut să vină. În schimb, ne trimite fel și fel de controale, în parte mai mult sau mai puțin abuzive ... În ședința de Guvern, vă spuneam, a menționat un lucru extrem de urât, extrem de grav pentru un om care ar trebui să își iubească țara, să își iubească sistemul, să își iubească pacienții, medicii, să însuflețească și să ajute la reformare acestui sistem. Dânsul a spus că nu s-ar opera la Sfânta Maria".

În opinia managerului Spitalului Sfânta Maria, "acest lucru se pare că nu a convenit multora — crearea unui centru regional foarte important, așa cum nu există în Europa de Est de transplant multi-organ, poată că nici unor colegi anume care nu au reușit în timpul activității de o viață să parcurgă etapele necesare pentru a realiza orice tip de transplant. (...) Am primit acreditarea din partea Guvernului României de a face transplant pulmonar. Această acreditare îți dă dreptul să faci transplant. (...) Repet, Ministerul Sănătății nu aprobă centre pentru transplant, acestea sunt aprobate de către Guvernul României prin această agenție (Agenția Națională de Transplant), dânsul este doar obligat să plătească un drept constituțional prevăzut și în legea 95 — dreptul și accesul echitabil al asiguratului la sănătate".

Dr. Narcis Copcă subliniază că acest spital este echipat cu toate dotările necesare, are toți specialiștii pentru realizarea transplantului pulmonar, dar, "din păcate, ministrul AKH a avut altă poziție și astfel am ajuns la o situație complet regretabilă, complet neplăcută, o situație unicat — să trebuiască să facem o sesizare de abuz în serviciu pentru pacienții români și nu pentru noi".

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră