Dr. Alis Grasu: În trei ore de resuscitare, inima lui Daniel Prodan a repornit de patru ori

17 Noi 2016 | scris de Magda Marincovici
Dr. Alis Grasu: În trei ore de resuscitare, inima lui Daniel Prodan a repornit de patru ori

"Cea mai lungă pornire a fost de 20 de secunde, când s-a putut trage și un traseu EKG. După aproximativ trei ore de resuscitare, s-a declarat decesul și a fost anunțat IML și Poliția, pentru că era vorba despre un bărbat tânăr, fără antecedente patologice", a declarat  presei dr. Alis Grasu.

Managerul SABI a explicat cum s-a procedat de la momentul înregistrării apelului:  "La ora 19,57 s-a înregistrat o fișă la Serviciul de Ambulanță București — Ilfov, în seara zilei de 16 noiembrie, pentru un bărbat, în jur de 50 de ani, care s-a cianozat și nu mai respiră. Apelul imediat a fost redirecționat, după înregistrarea fișei către medicul coordonator, care a colaborat cu solicitatoarea, explicându-i pașii pe care trebuie să îi facă până la sosirea ambulanței și să înceapă manevrele de suport vital de bază. La acel moment, nu era nicio ambulanță liberă, toate erau în misiune. Medicul coordonator a decis să retragă o solicitare alocată unui echipaj de 4 minute și să orienteze echipajul respectiv către respectiva adresă, pentru că se punea problema unui stop cardio-respirator. Echipajul de tip B2 care a primit solicitarea a ajuns în 14 minute de la momentul înregistrării fișei, practic de când au primit fișa în 11 minute (...). În același timp, după ce a fost alocat cazul unui echipaj de tip B2, s-a căutat și echipaj de tip C, care să se elibereze pentru a fi trimis în sprijin. La câteva minute, s-a eliberat la Spitalul Floreasca (...) Echipajul de tip C2 a ajuns la 8 minute de la ajungerea echipajului de tip B2".

Dr. Alis Grasu a subliniat că s-a intervenit în timpul prevăzut de lege și echipajele serviciului de ambulanță nu au ce să-și reproșeze. 

"Serviciul de Ambulanță nu are ce să își reproșeze, a ajuns în timpul prevăzut de lege și am făcut tot ce se putea face. Era în localitatea Tunari, nu în mijlocul Bucureștiului. (...) Degeaba vorbesc că e deficit de personal, cu toate eforturile pe care le fac, cerința populației este mare și foarte mare, iar populația cheamă ambulanța pentru toate motivele de solicitare, în unele situații, și nu sunt puține, se exagerează simptomatologia, astfel încât mașini de urgență ajung la cazuri de consultații",  a subliniat dr. Alis Grasu.

 

 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră