Primul spital din ţară cu sistem de anestezii intensive mobile

02 Oct 2019
Primul spital din ţară cu sistem de anestezii intensive mobile

Spitalul Judeţean Timişoara este primul din ţară care a implementat un proiect-pilot după model american, "anestezii intensive mobile", cu rol de a acorda asistenţă medicală şi supraveghere la secţiile de chirurgie, pacienţilor care au suferit intervenţii chirurgicale, relatează AGERPRES.

Şeful Secţiei ATI a spitalului, dr. Dorel Săndesc, a explicat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că este vorba despre sistemul "TIM" (terapie intensivă mobilă), care constă în implicarea unei echipe de personal ATI, medic rezident şi asistentă, în îngrijirea pacienţilor complecşi în afara secţiei ATI, atunci când pacienţii ajung în secţiile respective.

Pentru început, proiectul se aplică în secţia de neurochirurgie, urmând extinderea în toate secţiile care au pacienţi cu probleme majore, dar primele care vor beneficia de implementarea proiectului vor fi secţiile chirurgicale, oncologică, vasculară, neurologie, dar şi alte secţii.

Potrivit sursei citate, după şase luni de la implementarea proiectului, numărul stopurilor cardio-respiratorii din secţia de neurochirurgie a scăzut cu 50%.

Medicul a explicat că în proiectul pilot care s-a desfăşurat în secţia de neurochirurgie toţi aceşti pacienţi necesită o îngrijire complexă.

Şeful secţiei ATI a Judeţeanului timişorean a propus spitalului, iar conducerea a aprobat, un program de dotări a acestor secţii, care constă în amenajarea unuia sau a două saloane în fiecare secţie care să fie dotate cu echipamente de monitorizare şi echipament adecvate pentru aceşti pacienţi la limită, respectiv un monitor pe al cărui ecran să fie vizionate indicatori de tensiune, puls, EKG, oxigenare, un injectomat, un infuzomat, un defibrilator.

Dorel Săndesc a punctat faptul că munca alături de colegii din secţiile respective reprezintă şi un proces de învăţare. Pentru început se va lucra cu resursa umană existentă, în special cu medicii rezidenţi, dar şi cu asistente şi specialişti, iar dacă se va impune, se va apela şi la un surplus de personal.

El a mai spus că proiectul i-a fost prezentat şi ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, care s-a arătat foarte interesată de extinderea la nivel naţional.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră