Premieră mondială: Pielea unui copil, suferind de o boală rară, reconstituită 80%

09 Noi 2017 | scris de Magda Marincovici
Premieră mondială: Pielea unui copil, suferind de o boală rară, reconstituită 80%

Un băiat în vârstă de șapte ani, suferind de o boală rară care-i afecta pielea de pe aproape toată suprafața corpului, este salvat printr-o metodă specială, în premieră mondială, transmit 20 Minutes și AFP.  

Medicii nu mai aveau nicio soluție din cauza problemelor majore provocate de boala de care suferea  băiatul încă de la naștere. Mai puțin, Michele de Luca, specialist în folosirea celulelor sușe în reconstrucția pielii și director al Centrului de Medicină Regenerativă din Modena (Italia). Expertul și echipa lui au reușit practic salvarea acestui copil în vârstă de nouă ani suferind de epidermoliză buloasă joncțională (EBJ), prin reconstrucția a 80% din epiderma pacientului, cu ajutorul celulelor sușe modificate genetic. 

Pacientul a fost internat în 2015 într-un spital pentru copii al Universității Ruhr (Germania). Băiatul, atunci în vârstă de șapte ani, suferea de formarea de  vezicule între epiderm și derm și de descuamare la cel mai mic contact. EBJ este o afecțiune rară, efectele fiind legate de mutațiile genelor Lama3, Lamb3 sau Lamc2. Peste 40% dintre bolnavi mor înainte de adolescență, acest pacient fiind condamnat la moarte.  

Medicii au încercat fără succes un tratament cu antibiotice și o grefă de piele de la tatăl copilului. Apoi, dr. Michele de Luca și echipa lui au încercat o nouă soluție. Au prelevat celule dintr-o porțiune a corpului neafectată și au inserat o formă fără mutații a genei Lamb3, care permite aderarea epidermei la dermă, după care au pus la cultură in vitro celule modificate genetic. 

Potrivit studiului consacrat acestui caz de excepție, publicat recent în revista Nature, experții au efectuat grefe în cadrul a două operații, realizate în octombrie și noiembrie 2015, după ce au obținut autorizarea de a folosi această terapie pentru a oferi un tratament deocamdată experimental unor pacienți pentru care nu există nicio soluție disponibilă. 

După doi ani de la operații, va merge la școală
După mai multe operații ulterioare, aproximativ 80% din piele a fost înlocuită. Până acum, acest tratament a fost deja experimentat în cazul a doi pacienți, dar pe o suprafața redusă de piele. După opt luni de asistență medicală intensivă, pacientul a părăsit spitalul. Și doi ani după acest șir de operații, copilul va merge la școală, poate juca fotbal și nu mai are nevoie de medicamente antidurere. 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră