Premieră mondială: A trăit şase zile fără plămâni!

30 Ian 2017 | scris de Magda Marincovici
Premieră mondială: A trăit şase zile fără plămâni!

În aprilie anul trecut, Melissa Benoit, afectată de mucoviscidoză, a fost transportată la Spitalul General din Toronto cu o infecţie pulmonară severă. Starea ei de sănătate se degrada rapid. Antibioticele nu mai aveau niciun efect. Infecţia se răspândea în tot corpul şi provoca un şoc septic. Plămânii se umpleau de sânge şi mucus şi din ce în ce mai puţin aer reuşea să treacă prin ei, relatează franceinfo tv.  

Şoc septic

Pacienta intrase într-o spirală, în care plămânii nu mai aveau şanse de a se vindeca. Singura speranţă de vindecare era transplantul, explică doctorul Niall Ferguson, membru al autorităţii sanitare, responsabil la Spitalul din Torono, în cadrul unei conferinţe de presă, miercuri, 25 ianuarie. Totuşi, starea de sănătate a pacientei nu permitea efectuarea unei asemenea intervenţii chirurgicale complicate. Medicii au optat pentru varianta eliminării sursei de infecţie şi au procedat la ablaţia aparatului respirator. O premieră mondială, potrivit specialiştilor. A fost o discuţie dificilă, deoarece atunci când vorbim despre ceva care, după cunoştinţa noastră, nu s-a mai vorbit până acum, evident, sunt multe necunoscute, spune doctorul Niall Ferguson.  
Ceea ce ne-a ajutat în luarea acestei decizii a fost faptul că pacienta nu mai avea decât câteva ore de trăit, îşi aminteşte dr. Shaf Keshavjee, directorul programului de transplant pulmonar la Spitalul General din Toronto.

Record

Familia Melissei a fost informată asupra riscului acestei operaţii. Soţul ei, Chris, şi-a dat acordul, cu gândul la fiica lor de trei ani, Olivia. Operaţia, extrem de complicată, a durat aproape nouă ore. Chirurgii au extras plămânii din cutia toracică. Plămânii erau duri ca o mingie de fotbal, povestesc chirurgii în The Journal of Toracic an Cardiovascular Surgery. Pentru prima dată, avem o pacientă fără plămâni în unitatea noastră de terapie intensivă, spunea dr. Keshavjee, miercuri 25 ianuarie. După scoaterea plămânilor, Melissa Benoit a supravieţuit cu ajutorul plămânilor, inimii şi rinichilor artificiali. În scurt timp, starea ei s-a ameliorat. Ea a rămas dependentă de aceste organe artificiale, timp de şase zile, ceea ce reprezintă un record mondial, spun medicii. 
În final, Melissei i s-au transplant plămânii de la un donator compatibil. Melissa Benoit s-a trezit, fără a fi şti nimic de ceea ce s-a cu în ultimele zile. Chiar şi atunci când soţul şi mama ei i-au povestit, Melissa a refuzat să creadă. „Sunt extrem de recunoscătoare şi foarte fericită ca sunt acasă, a declarat Melissa în vârstă de 33 de ani, la conferinţa de presă de miercuri 25 ianuarie. 
Melissa Benoit a  trebuit să înveţe din nou să ţină capul drept şi să meargă, după lunga perioadă de imobilizare.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră