Paracetamol: Risc de autism la bebeluşi

05 Iul 2016 | scris de Magda Marincovici
Paracetamol: Risc de autism la bebeluşi

Paracetamolul, folosit de femeia însărcinată, are consecinţe asupra sănătăţii bebeluşului, potrivit rezultatelor unui studiu publicat în revista medicală International Journal of Epidemilogy. De atfel, acest nou studiu relevă faptul că acest analgezic, frecvent folosit, ar putea mări riscurile de apariţie a simptomelor din spectrul autist la băieţi şi tulburări de atenţie şi hiperactivitate la fetiţele şi băieţii de vârste mici. 

Cercetătorii de la Center for Research in Environmental Epidemiology (CREAL - Barcelona) au realizat un studiu cu 2.644 cupluri mamă-copil. 

Paracetamolul folosit intens în timpul sarcinii

Majoritatea (88%) dintre copii au trecut testele de evaluare la un an şi 80% la 5 ani. Mamele au fost chestionate în legătură cu consumul de paracetamol în timpul sarcinii. Cercetătorii au observat că, aproximativ o jumătate dintre copii (43%) au fost expuşi la paracetamol, în  primele 32 de săptămâni de sarcină. 

Efecte asupra copilului 

Concluziile acestui studiu au demonstrat că, la vârsta de 5 ani, copiii expuşi paracetamolului prezintă un risc mai mare de hiperactivitate şi comportament impulsiv. În privinţa bebeluşilor care au fost în contact prelungit cu acest medicament, în perioada uterină, ei au probleme cognitive şi de atenţie, capacitate mai mică de autocontrol şi lentoare în executarea unor activităţi. Cercetătorii precizează că efectele sunt în strânsă legătură cu dozele de medicament. Concluzia: cu cât consumul de paracetamol este mai mare cu atât riscurile sunt mai mari. Autorii studiului subliniază că mai expuşi acestui fenomen sunt băieţii, la care au observat simptome de spectrul autist. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră