O femeie de 23 de ani, la menopauză, va naște gemeni

05 Oct 2017 | scris de Magda Marincovici
O femeie de 23 de ani, la menopauză, va naște gemeni

O femeie în vârstă de 23 de ani, la menopauză, a primit ovule de la sora sa și, în curând, va aduce pe lume un băiat și o fetiță, transmite pourquoidocteur.

Povestea cuplului australian Amber și Chris este emoționantă. Ca orice cuplu își doreau o casă și copii. În 2014, primul vis s-a materializat. Au cumpărat o casă și acum trebuia să răsune în ea glasul copiilor. Dar, iată, că totul s-a dovedit foarte complicat.

În 2015, Amber a început să aibă bufeuri. A consultat medicul și verdictul a căzut ca fulgerul: Amber, în vârstă de numai 23 de ani, intra la menopauză, adică nu va putea avea copii în mod natural. ”Asta m-a șocat, scrie Amber pe blogul australian Houseofwhite. Îmi aminesc doar că plângeam și strigam, întrebându-mă dacă voi mai putea avea copii, mărturisește Amber. 

Era abia începutul unei lungi serii de decepții. După foarte puțin timp, medicii i-au descoperit un chist de șapte centimetri pe unul dintre ovare. Medicii l-au extirpat și Amber a început un tratament pentru stimularea fertilității. Dar al doilea ovar nu dădea semne pozitive. În aceste condiții, cuplul a încercat, fără succes, două proceduri de fertilizare in vitro (FIV). Dar Amber a primit o altă lovitură: un alt chist a fost găsit pe cel de-a doilea ovar, medicii fiind din nou în situația de a interveni chirurgical.

Amber nu mai avea ovare și doar un tub uterin. Dar nu s-a descurajat. Sora lui Amber, Taylor s-a alăturat proiectului lor. Taylor s-a hotărât să-și ajuta sora, donându-i ovule. Prima FIV a eșuat.

Fizic, emoțional și financiar, nu mai credeam că pot continua, își amintește Ambre. Dar după o nouă încercare, în sfârșit, o veste bună.  Cu toate simptomele specifice sarcinii, Amber e bucuroasă că visul ei se împlinește.  Amber și Chirs,  dar și Taylor, aveau motive să fie bucuroși când au aflat că noua FIV a funcționat. Amber așteaptă nu un copil, ci doi: o fată și un băiat.  

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră