Ce să mâncăm pentru a avea randament la examene

23 Mai 2015
Ce să mâncăm pentru a avea randament la examene
Există o strânsă legătură între randamentul cerebral și calitatea alimentelor ingerate, în special în perioadele în care organismul este supus unui stres psihic suplimentar, susțin nutriționiștii.

Astfel de perioade sunt, de obicei, sfârșitul de an școlar, perioadele cu teze, admiterea la facultate, sesiunea de examene etc.

"Nutriția corespunzătoare și somnul suficient sunt cei mai importanți factori care favorizează acumularea de energie necesară procesului de învățare. Tensiunea nervoasă se amplifică atunci când se lucrează după doar trei ore de somn, când alimentele pline de zahăr, grăsime și sare sunt principala sursă de alimentație. Organismul are nevoie de timp să asimileze alimentele și de aceea un mic dejun nutritiv, urmat de mese echilibrate pot susține stresul psihic. Un somn liniștit și odihnitor este influențat de tipul de alimente consumat și de aceea, cu o noapte înainte de examen, trebuie să se evite ingerarea de alimente care îngreunează digestia", a explicat, pentru agerpres.ro, nutriționistul Lygia Alexandrescu.

Potrivit acesteia, există o serie de alimente care pot îmbunătăți, prin consumarea lor, funcțiile creierului. Astfel, o dietă bogată în acizi grași esențiali omega 3 poate ajuta la menținerea vaselor de sânge de la nivel cerebral libere și neobturate și la o funcționare corespunzătoare a celulei nervoase, acest lucru putându-se realiza foarte simplu consumând de două — trei ori pe săptămână pește.

"Pe de altă parte, există și substanțe alimentare care inhibă activitatea cerebrală. Alcoolul și alimentele cu indice glicemic foarte mare sunt astfel de exemple, care pot cauza modificări ale nivelului glicemiei, cu impact major asupra comportamentului (agitație, anxietate)", a spus Alexandrescu.

Ea a afirmat că printre alimentele care stimulează activitatea cerebrală se află avocado, banana, drojdia de bere, broccoli, pepenele galben, ouăle, carnea de pui, pește (ton, somon), semințele de in, germenii de grâu, portocala, orezul brun, legumele cu frunze verzi, soia, kefirul.

Nutriționistul a subliniat că substanțele care trebuie cât mai puțin consumate sau chiar eliminate, pentru o bună sănătate a minții, sunt alcoolul, aditivii alimentari artificiali, îndulcitorii artificiali, extractele de cola, grăsimile hidrogenate, nicotina.

"Fiecare dintre aceste substanțe are mecanisme de acțiune diferite: alcoolul distruge efectiv celula nervoasă, nicotina cauzează constricția capilarelor și limitează fluxul sanguin la nivel cerebral, grăsimile hidrogenate cauzează în timp creșteri ale nivelului de colesterol nociv LDL, aditivii artificiali au efecte negative, în special asupra dezvoltării copiilor, zahărul rafinat și carbohidrații simpli dezechilibrează organismul la nivel metabolic", a explicat Lygia Alexandrescu.

Ea a arătat că în aceste perioade se recomandă să se consume orez, paste, cereale integrale și fructe dulci de sezon, deoarece aceste alimente sunt o bună sursă de energie și au un efect calmant asupra sistemului nervos și ajută la menținerea clarității mentale.

"În plus, aceste alimente conțin triptofan, un aminoacid care ajută sinteza serotoninei (neurotransmițător care stimulează relaxarea nervoasă). O dietă care să conțină orez brun sau paste integrale este recomandată, deoarece acestea se digeră ușor și eliberează lent energie. În plus, furnizează creierului glucoza necesară pentru performanța cognitivă. Trebuie așadar înțeles faptul că alimentele preferate ale creierului sunt carbohidrații complecși. Aceste substanțe au o moleculă formată dintr-un număr mare de atomi, motiv pentru care digestia lor la nivel intestinal durează mai mult și astfel energia se eliberează treptat, organismul fiind aprovizionat constant cu nutrienți", a explicat nutriționistul.

Lygia Alexandrescu a spus că o cină cu efecte pozitive, care poate fi consumată înainte de examen, trebuie să conțină legume verzi, proaspete, gătite la abur, carne de curcan, pește alb și brânză proaspătă.

De asemenea, efecte calmante au și salata, ridichea roșie, ceapa și usturoiul (cunoscut pentru proprietățile sale sedative).

Nutriționistul a precizat că desertul și dulciurile trebuie înlocuite cu un fruct proaspăt, care poate avea o acțiune pozitivă antistres.

"Un pahar cu lapte de capră cald înainte de culcare poate scădea aciditatea gastrică și poate favoriza un somn profund. Același efect poate fi obținut și în urma consumului unui ceai de plante cu acțiune calmantă. Ghidurile nutriționale sugerează că băieții au nevoie de aproximativ 2.600 kcal/zi, în timp ce fetele de 2.200 kcal/zi", a declarat Alexandrescu.

Ea a subliniat că nu trebuie uitată hidratarea cu apă plată, consumată la temperatura camerei și în cantitate suficientă, adică între 30 și 40 ml/kg corp/zi.

"Așadar o dietă bogată în fructe, legume, produse rezultate din cereale integrale, lactate fermentate bogate în probiotice și pește poate fi unul din ingredientele principale ale secretului unei memorii bune, al unui fond psihic echilibrat și al unei mari capacități de concentrare", a conchis nutriționistul Lygia Alexandrescu.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră