Cel mai bun antihipertensiv: Simfonia nr. 40 în sol minor de Mozart

25 Iun 2016 | scris de Magda Marincovici
Cel mai bun antihipertensiv: Simfonia nr. 40 în sol minor de Mozart

Cercetătorii de la Universitatea Granada (Spania) au demonstrat că muzico-terapia reduce durerea în cazul pacienților suferinzi de fibromialgie. Cercetătorii de la Royal College of Music și de la Facultatea de Medicină de la Imperial College of London au dovedit că a asculta muzică live reprezintă un remediu eficient pentru reducerea stresului. 

Mozart: o terapie alternativă pentru educerea presiunii arteriale fără nici un efect secundar

Recent, cercetătorii de la Universitatea Ruhr Bochum din Germania au realizat un studiu pe un lot de 120 de persoane, cu scopul de a înțelege efectul muzicii asupra nivelului cortizolului (hormonul stresului), asupra presiunii arteriale și frecvenței cardiace.

60 de persoane au fost alese pentru a asculta muzică, la întâmplare, diverse compoziții din creația lui Wolfgand Amadeus Mozart, Johann Strauss sau șlagăre ale  grupului ABBA, timp de 25 de minute.

Concentrațiile serice de cortizol, frecvența cardiacă și presiunea arterială au fost măsurate înainte și după cele 25 de minute de muzică. Aceleași măsurători au fost efectuate și celorlalte 60 de persoane incluse în studiu, fără ca acestea să beneficieze de pauza muzicală.

Rezultatele studiului au arătat că nivelul cortizolului a scăzut la toți membrii grupurilor.  Totuși,  muzica lui Mozart și Strauss este cea care a reușit să scadă tensiunea arterială și frecvența cardiacă în cazul persoanelor care au ascutat-o. În schimb, șlagărele interpretate de ABBA nu au avut același efect. 

Cercetătorii germani au observat că simfonia nr. 40 în sol minor de Mozart are cel mai puternic efect.

Indiferent de sexul și vârsta persoanelor, a asculta Mozart  sau Strauss este o terapie extrem de accesibilă din punct de vedere financiar, fără efecte secundare și care s-a dovedit, deopotrivă, un remediu contra stresului, concluzionează cercetătorii germani.  

 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră