Vitamina D poate preveni maladia Alzheimer

21 Sep 2015
Vitamina D poate preveni  maladia Alzheimer
Ne-am obişnuit să asociem vitamina D cu avantajele acesteia asupra sistemului osos şi, evident, cu prevenţia osteoporozei. Potrivit unei echipe de cercetători americani, carenţa de vitamina D ar putea accelera declinul congnitiv şi apariţia maladiei Alzheimer în cazul persoanelor în vârstă.

Profesorul Joshua Miller şi colegii lui de la Rutgers University (New Jersey) şi de la Alzheimer’s Disease Center de la Universitatea California au studiat aceste aspecte pe un lot de 382 de persoane cu vârste între 60 şi 90 de ani. Toate persoanele au fost testate din punct de vedere cognitiv şi li s-a făcut bilanţul sanguin pentru dozarea nivelului lor de vitamina D.

Profesorul Miller, în concluziile formulate, a precizat faptul că, în acest studiu, a întâlnit pacienţii cu carenţe de vitamina D care nu prezentau semne de demenţă, nici de declin congnitiv, dar şi pacienţi cu nivele ridicate de vitamina D, care, totuşi, erau bolnavi. Totuşi, în medie, persoanele – bărbaţi, femei – care au un deficit de vitamina D au înregistrat de trei ori mai rapid declin congnitiv, comparativ cu celelalte persoane.

 Între 5 şi 30 de minute, braţele şi picioarele la soare

Cercetătorii susţin că expunerea la soare braţelor şi picioarelor între 5 şi 30 de minute, de două ori pe săptămână, între orele 10:00 şi 15:00, poate fi suficientă pentru acoperirea necesarului de vitamina D.

În mod curent, maladia Alzheimer este diagnosticată la persoane cu vârste peste 60 ani, dar în ultima vreme ea a fost descoperită şi la pacienţi sub 40 de ani. "Alzheimer este o boală care se declanşează înainte de primele manifestări clinice", semnalează prof. dr. Ovidiu Băjenaru, care precizează că declinul cognitiv este un simptom care indică o fază avansată a bolii.

În lume sunt aproximativ 25 de milioane de persoane cu demenţă. Anual, sunt diagnosticate 4,6 milioane de noi cazuri. Potrivit OMS, în 2020, se estimează o creştere a numărului acestora bolnavi la 42,3 milioane. În România există aproximativ 200.000 de cazuri „din care diagnosticate şi tratate sunt 10%-15%, comprativat cu aproape 60% în alte ţări, avertizează conf. dr. Cătălina Tudose, preşedintele Societăţii Române Alzheimer. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră