Este o legătură între implantul mamar şi limfom?!

07 Iul 2016 | scris de Magda Marincovici
Este o legătură între implantul mamar şi limfom?!

Potrivit ANSM, în această poveste au fost şi multe implanturi texturate marca Allergan. Bilanţul precedent al ANSM, publicat în octombrie în 2015, se referea la 22 de cazuri de limfoame de acest tip, dintre care două decese între 2001 şi iulie 2015.

Limfomul anaplazic cu celule mari este rar, comparativ cu numărul de implanturi mamare puse în fiecare an (aproximativ 400.000 de implanturi comercializate în Franţa, între 2007 şi 2014), precizează ANSM, care mai adaugă că creşterea numărului de limfoame de acest tip este periodic în Franţa.

ANSM insistă asupra prevenţiei, printr-o infomare corectă a pacientelor asupra existenţei acestui risc. Potrivit Institutului Naţional al Cancerului (INCa), riscul de apariţie a acestei forme de limfom este extrem de mic. Din 2015, un grup de experţi reuniţi de INCa a stabilit, în mod clar, legătura între apariţia acestui tip de limfom şi implantul mamar. ANSM şi INCa investighează cauzele posibile ale acestei boli.

INCa a subliniat, în ultimul an, importanţa unei monitorizări constante, chiar în absenţa simptomelor specifice. Totuşi, potrivit ANSM, nu s-a recomandat renunţarea la implant, cu scopul de a reduce riscul de apariţie a acestei forme de cancer limfatic.

Trebuie consultat medicul în cazul apariţiei unor modificări, cum sunt lăsarea, creşterea în volum, durerea, inflamaţia, ulceraţia etc. la nivelul sânului. De fapt, medicul trebuie consultat de urgenţă în cazul oricărei anomalii care sugerează o complicaţie legată de implant. Chirurgii au obligaţia de a oferi informaţii complete femeilor, fie că implantul mamar este motivat prin reconstrucţia mamară (după mastectomie impusă de cancerul de sân) fie, estetic.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră