A murit la vârsta de 19 ani pentru că a mestecat prea multă gumă

06 Mai 2015
A murit la vârsta de 19 ani pentru că a mestecat prea multă gumă
Samantha Jenkins a murit la vârsta de doar 19 ani. Tânăra a intrat brusc în comă și a decedat la spital, după numai câteva zile.
Se întâmpla în 2011, iar azi părinții și medicii dau asigurări că i-a fost fatal excesul de chewing-gum. Potrivit primelor constatări, creierul Samanthei nu era aprovizionat suficient cu oxigen, și asta ca urmare a unei convulsii provocate de un dezechilibru al mineralelor prezente în organism.

”Un consum excesiv de chewing-gum poate fi responsabil de această lipsă de minerale sau de epuizarea mineralelor”, notează medicul legist Colin Phillips, citat de 7sur7.be.

De altfel, a fost deschisă și o anchetă, pentru a se afla mai multe detalii despre aceasta. Mama Samanthei spune că din cauza consumului permanent de îndulcitori, aspartam și sorbitol, conținuți în guma de mestecat, fiica ei a ajuns să aibă probleme grave, care au antrenat moartea.

Tânăra mesteca până la 14 gume de mestecat pe zi, ceea ce, potrivit anchetei care tocmai s-a încheiat, a dus la scăderea nivelului de calciu, magneziu, sodiu și potasiu din orgasnismul tinerei. Ceea ce confirmă prima ipoteză emisă în momentul decesului subit al tinerei. (M.C)



 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră