India: Chirurgii au scos din abdomenul unui adolescent un fetus cu piele, păr şi dinţi

11 Ian 2016 | scris de Magda Marincovici
India: Chirurgii au scos din abdomenul unui adolescent un fetus cu piele, păr şi dinţi
Narendra Kumar n-ar fi aflat niciodată care este cauza durerilor lui de burtă, dacă nu ar fi ajuns la spital. Narendra Kumar are 18 ani şi a ajuns la spitalul de stat din Uttar Pradesh, din nordul Indiei din cauza durerilor cronice de stomac. Este o suferinţă veche de mai mulţi ani, iar Nerendra nu ştia care este cauza revenirii periodice a crizelor dureroase, cu vărsături şi pierdere în greutate. 
 
Recent, adolescentul a fost operat. În timpul intervenţiei chirurgicale, medicii au avut surpriza de a fi nevoiţi să elimine: un fetus sau un geamăn parazit. Este o afecţiune rară constând în faptul că unul dintre gemeni îl absoarbe pe celălalt dincolo de cordonul ombilical, la începutul sarcinii, acesta continuând să trăiască în interiorul corpului său.
 
Chirurgii au extirpat o masă de 2,5 kg din stomacul lui Narendra, formată din ţesut cutanat, păr, şi, foarte ciudat, dinţi. 
 
Stomacul adolescentului s-a mărit, dar totul a trecut neobservat de-a lungul anilor , deoarece nici părinţii lui, nici medicii nu au putut diagnostica boala în stadiu incipient, a explicat doctorul Rajeev Singh pentru Daily Mail.
 
Până acum, în lume, doar 200 de persoane au fost diagnosticate cu fetus in situ.  

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră