Cum ajută reducerea consumului de sare la un somn liniștit!

28 Mar 2017 | scris de Magda Marincovici
Cum ajută reducerea consumului de sare la un somn liniștit!

O echipă de cercetători de la Nagasaki University demonstrează că reducerea consumului de sare zilnic poate fi soluția pentru persoanele nevoite să se trezească noaptea pentru a merge la toaletă.

Cercetătorii niponi au prezentat demonstrația la un recent congres european al Societății de Urologie de la Londra, transmite site-ul topsante. 

Cercetătorii au făcut studii pe un număr de 300 de voluntari și au ajuns la concluzia că doar prin simpla renunțare la alimentele sărate aceștia au scăpat de acest chin.

Voluntarii se confruntau cu probleme de somn de mai multe luni, declarând că noaptea erau obligați în repetate rânduri să meargă la toaletă. După reducerea cantității de sare, voluntarii s-au trezit cel mult o dată  pe noapte și-au îmbunătățit somnul și erau mai odihniți.

Acest studiu arată că printr-o simplă modificare în alimentație se poate îmbunătăți calitatea vieții a numeroase persoane, spune dr. Matsuo Tomohiro, autorul studiului, la BBC.  

La acest studiu, care recomandă reducerea consumului de sare pentru a avea un somn odihnitor, se adaugă altele,  potrivit cărora și consumul de lichide trebuie limitat pentru a evita mersul frecvent la toaletă în timpul nopții.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră