Rezistenţa la antibiotice: Mobilizare totală în SUA

01 Iun 2016 | scris de Magda Marincovici
Rezistenţa la antibiotice: Mobilizare totală în SUA

În acest scop, CDC va debloca noi resurse pentru a sprijini serviciile de sănătate pentru limitarea focarelor de infecție rezistente la antibiotice și oprirea răspândirii acestor agenți patogeni.

Aceste măsuri sunt o reacţie la detectarea la o femeie de 49 de ani, care suferea de o infecție persistentă a tractului urinar, a unei tulpini de Escherichia coli (E. coli) purtătoare a genei MCR-1. Această descoperire a fost subiectul unui articol publicat recent în revista de specialitate Antimicrobial Agents and Chemotherapy.

CDC a precizat că, împreună cu virusologii de la Ministerul Apărării şi autorităţile sanitare din statul Pennsylvania, a fost detectată bacteria. Pacienta a fost spitalizată pentru "identificarea persoanelor care ar fi putut veni în contact cu ea, astfel încât să se ia măsurile necesare pentru evitarea contagiunii locale".

Gena MRC-1 este periculoasă, deoarece face ca această bacterie să devină rezistentă la colistină, antibiotic, folosit din 1959, ca tratament de ultimă instanță împotriva enterobacteriilor rezistente la carbapeneme (ERC). Aceasta este o altă clasă importantă de antibiotice utilizate pentru tratarea infecțiilor bacteriene multi-rezistente.

Este pentru prima oară când a fost găsită în SUA gena MRC-1 la o bacterie care a infectat un om: Totuşi, acest fenomen a fost deja observat,în Europa și în China, la păsările de curte și la porci.

Însă bacteria E. coli care a infectat această pacientă, astăzi vindecată, a fost, din fericire, încă sensibilă la carbapeneme, a spus CDC.

"Suntem foarte aproape de a ajunge să vedem apariția unor enterobacterii care sunt imposibil de tratat cu antibiotice", a avertizat dr. Lance Price, de la Universitatea George Washington, citat de 'New York Times'.

Dr. Frieden, directorul CDC, consideră că trebuie "să se facă eforturi foarte mari pentru protejarea eficienței antibioticelor pentru generația noastră și a copiilor noștri", să se dezvolte noi clase de antibiotice, luând măsuri, în același timp, pentru promovarea unei mai bune utilizări a acestor medicamente.

În SUA, până la 30% dintre antibioticele administrate  oral, prescrise de medici sunt inadecvate, potrivit unui studiu recent publicat  "Journal of American Medical Association' (JAMA).

Utilizarea greșită a antibioticelor este considerată principala cauză a dezvoltării rezistenței microbiene, care afectează două milioane de oameni din Statele Unite și produce anual 23.000 de decese, avertizează CDC.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră