Balonarea, un simptom banal, care poate anunta cancerul ovarian

08 Mai 2015
Balonarea, un simptom banal, care poate anunta cancerul ovarian
 Simptomele cancerului ovarian sunt adesea confundate cu boli mai putin serioase, cum ar fi problemele gastrointestinale, motiv pentru care acest tip de neoplasm este depistat in faze avansate. De aceea, esential este ca femeile sa stie care sunt principalele simptome care ar trebui sa le determine sa consulte medicul in cel mai scut timp. Aceste simptome suspecte sunt: • cresterea circumferintei abdominale / balonare persistenta, de lunga durata, nu tranzitorie • senzatia de satietate precoce • dureri în abdomen • necesitate frecventa de a urina. "Mergeti la medicul de familie daca manifestati aceste simptome de mai mult de trei saptamani. De asemenea, daca aveti in familie pe cineva care a suferit de cancer ovarian, spuneti-i asta medicului", spune Cezar Irimia, presedintele FABC.

Cu ocazia Zilei Internationale de Lupta Impotriva Cancerului Ovarian, Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), invita femeile sa se informeze asupra simptomelor si factorilor de risc ai cancerului ovarian, sa aiba încredere in ele atunci cand sesizeaza ca ceva nu e in regula cu corpul lor si sa mearga la control ginecologic ori la medicul de familie anual sau mai des, daca sesizeaza aparitia unor simptome persistente si fara o cauza identificabila.

"Am creat pe www.invingemcancerul.ro un chestionar pentru toate femeile care vor sa afle care sunt factorii de risc pentru a face cancer ovarian. Va indemn sa raspundeti la cele cinci intrebari, dureaza doar un minut, iar apoi sa il dati mai departe la persoanele la care tineti. Dati-l catre macar alte doua femei. Este doar un mic gest ce le poate salva viațta", precizeaza Cezar Irimia, presedintele FABC. De asemenea, femeile trebuie sa mai stie ca factorii de risc pentru cancerul ovarian sunt:1. Varsta: majoritatea cazurilor de cancer ovarian sunt diagnosticate in jurul varstei de 55 de ani, cand apare menopauza. 2. Istoricul familial: riscul de a face cancer ovarian este mai mare la femeile care au in familie (si din partea tatalui, si din partea mamei) doua sau mai multe rude care au avut cancer ovarian, de san, de colon sau de uter. 3. Ereditate: mutatiile genelor BRCA 1 si 2 maresc riscul aparitiei acestui tip de cancer. 4. Alti factori: femeile obeze, care nu au avut copii, nu au luat niciodată pilule contraceptive, carora le-a venit menstruatia mai devreme de 12 ani sau care au intrat la menopauza la o varsta avansata au sanse mai mari de a face cancer ovarian.

Iata si cinci aspecte importante ce trebuie retinute:

1. Toate femeile pot face cancer ovarian.

2. Daca stii simptomele si mergi la medic iti poti salva viata.

3. Diagnosticarea in stadii incipiente ale bolii creste enorm sansele de supravietuire.

4. Cancerul ovarian este diagnosticat adesea în stadii avansate.

5. Multe femei cred în mod greșit că testul Babes-Papanicolau depisteaza cancerul ovarian. Atenti, testul Babes-Papanicolau depisteaza cancerul de col uterin.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră