Cancer, risc major în cazul bărbaților care fac sex oral!

24 Noi 2016 | scris de Magda Marincovici
Cancer, risc major în cazul bărbaților care fac sex oral!

Cheltuielile legate de asigurările de sănătate pentru aceste boli au crescut cu 61% între 2011 și 2015, evidențiază un studiu.

Datele arată, de asemenea, că aceste cheltuieli sunt de aproape trei ori mai numeroase în cazul bărbaților, comparativ cu femeile (74% față de 26%), în aceeași perioadă. Aceste cifre demonstrează, totodată, creșterea contaminărilor cu HPV (human papilloma virus) și evoluția practicilor sexuale în SUA.

În trecut, cancerul bucal era legat, în principal, de tabagism, abuzul de alcool sau de combinația celor doi factori de risc. În prezent, deși a scăzut frecvența tabagismului, totuși,  rata cancerelor bucale a rămas aceeași. Potrivit cercetătorilor, acest fenomen ar putea fi întreținut de HPV, virusul care infectează celulele pielii și membranelor din cavitatea bucală, gât, limbă, amigdale, rect și organele sexuale.

Studiile demonstrează că tinerii sunt mai expuși riscurilor legate de sexul oral și sexul cu parteneri ocazionali, mai în vârstă. Aceste diferențe de comportament sexual explică prevalența infecțiilor cu HPV și a cancerului oro-faringian legat de HPV.

Trebuie reținut că HPV este un virus extrem de frecvent, 80 de milioane de americani fiind infectați cu acesta, respectiv o persoană din patru.

Din fericire, infecția cu acest virus poate fi prevenită prin vaccinarea anti-HPV.  Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA recomandă vaccinarea anti-HPV a copiilor cu vârste între 11 și 12 ani.

Aceste informații de actualitate sunt prezentate în revista Sciences et Avenir în exclusivitate de profesorul David Khayat, șeful serviciului oncologie de la Spitalul Pitie-Salpetriere.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră