Boala parodontală este asociată cu riscul de cancer

02 Aug 2017 | scris de Magda Marincovici
Boala parodontală este asociată cu riscul de cancer

Cercetătorii americani prezintă, în premieră, legătura dintre boala cronică a gingiilor și apariția cancerului la femeile la menopauză, transmite BFMTV.

Este un nou factor, care mărește riscul de cancer și care nu are legătură cu alimentația sau sedentarismul, ci cu sănătatea cavității bucale. Studiul demonstrează că boala parodontală ar fi asociată cu un risc major pentru mai multe tipuri de cancer în cazul femeilor la menopauză, chiar dacă acestea nu au fumat niciodată.

Parodontoza este o boală de origine infecțioasă, care distruge țesuturile de susținere a danturii (gingii și os), cu o evoluție lentă de-a lungul a mai mulți ani. Stagnarea bacteriilor în placa dentară este la originea reacției inflamatorii a gingiilor și osului, inducând treptat distrugerea lor. Această patologie se instalează în jurul vârstei de 30 de ani și evoluează extrem de lent. 
Acest studiu este primul care a depistat legătura între boala parodontală și riscul de cancer la femeile la menopauză. Studiul nostru este important și suficient de amplu pentru a examina riscul general de cancer în cazul femeilor în vârstă suferinde de boală parodontală, dar, totodată, pentru a oferi informații utile privitor la unele cancere cu localizări specifice, explică prof. Jean Wactawski-Wende, autorul principal al studiului. 

În ultimii ani, mai multe studii au arătat că boala parodontală este un factor de risc pentru unele cancere, printre care cancerul de sân, cancerele orale și esofagiene. Dar foarte puține studii au analizat riscul general pentru toate tipurile de cancer. În noul studiu au fost incluse 65.869 femei la menopauză, înscrise în  "Women's Health Initiative". Este un studiu la nivel național, care vizează analizarea factorilor de risc implicați în decesul femeilor în vârstă din SUA. 

Studiul a folosit un chestionar de monitorizare a stării de sănătate. De exemplu, participantele au fost întrebate  dacă au primit recent de la specialist un diagnostic de boală a gingiilor. Într-o perioadă medie de 8,3 ani de monitorizare, cercetătorii au identificat 7.149 de cazuri de cancer. Cercetătorii au descoperit că femeile cu o boală a gingiilor prezentau un risc de cancer de 14%. Cea mai evidentă legătură este cea cu cancerele severe. De exemplu, probabilitatea este de trei ori mai mare de cancer esofagian, comparativ cu celelalte femei. Esofagul este în legătură directă cu cavitatea bucală. Agenții patogeni parodontali pot foarte ușor să ajungă la mucoasa esofagiană, să o infecteze și să mărească riscul de cancer, precizează prof. Wactawski-Wende.

Cercetătorii americani susțin că unele cancere (de sân, pulmonar, al vezicii biliare) sunt asociate cu un risc mai mare la femeile fumătoare și care suferă de o boală parodontală. Alte cancere, cum este melanomul, au fost asociate cu un risc mai mare la femeile nefumătoare, care au o boală parodontală. 
Anumite bacterii parodontale au favorizat inflamarea, chiar și atunci când numărul lor era mic. De altfel, aceste bacterii au fost descoperite în numeroase organe.

Este importantă stabilirea riscurilor certe ale acestei boli, astfel încât să se poate lua măsuri de prevenție, spun cercetătorii americani. Ei subliniază că femeile la menopauză sunt mai expuse riscului de a fi afectate de efectele nefaste ale bolii parodontale, din cauza vârstei acestora. 

Chiar dacă mecanismele care pun în legătură boala parodontală cu cancerul nu sunt complet cunoscute, totuși explicația probabilă ține de faptul că aceste bacterii ”rele” afectează și alte zone ale corpului, prin intrarea în circuitul sângelui, prin salivă sau placa dentară. 
De altfel, numeroase studii arată că acest mecanism ar putea fi la originea și a altor afecțiuni grave, cum sunt diabetul, boli coronariene, pneumonia. Așadar, sănătatea buco-dentară este foarte importantă, de unde necesitatea de a consulta periodic medicul dentist. În cazul bolii parodontale, deși este nevindecabilă, ea poate fi ținută sub control dacă pacientul este diagnosticat precoce și beneficiază de o riguroasă igienă a gurii. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră