Alzheimer: pierderea memoriei poate fi recuperată

21 Iun 2016 | scris de Magda Marincovici
Alzheimer: pierderea memoriei poate fi recuperată

Autorii studiului, publicat în revista Aging, au inclus zece pacienţi afectaţi de maladia Alzheimer sau cu deficienţă cognitivă lejeră într-un nou program pentru tratarea acestei boli. Tratamentul constă într-o combinaţie de medicamente şi vitamine pentru tratarea demenţei, precum şi activitate fizică, stimulare cerebrală, modificarea stilului de viaţă (alimentaţie şi somn). 

Rezultatele studiului indică faptul că pacienţii trataţi prin această nouă metodă şi-au recuperat în bună parte memoria. După tratament, unii pacienţi chiar au fost capabili să îndelinească unele activităţi pe care înainte nu reuşeau. Este prima dată când se observă progrese remarcabile. Acest studiu dovedeşte că un  tratament personalizat este foarte eficient în lupta contra declinului cognitiv, spune coordonatorul acestui studiu, cercetătorul Dale Bredesen, citat de site-ul doctissimo.fr.

În premieră, un studiu clinic demonstrează că pierderea memoriei poate fi reversibilă.

Potrivit cercetătorilor, efectele maladiei Alzheimer nu sunt identice la fiecare pacient. De aceea, este necesar un tratament personalizat. Bredesen şi colegii lui pledează pentru terapia combinată, care deja şi-a dovedit eficienţa în alte afecţiuni, cum sunt cancerul, bolile cardiovasculare şi SIDA.

A combina tratamentul medicamentos şi a modifica stilul de viaţă reprezintă, de departe, cel mai bun mod de a trata maladia Alzheimer, spun autorii studiului.   

 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră