Alcool + raze solare = risc de melanom!

31 Iul 2017 | scris de Magda Marincovici
Alcool + raze solare = risc de melanom!

Principalii factori de risc asociați cancerelor de piele sunt lipsa unei protecții corecte contra razelor solare și antecedentele familiale. Mai nou acestor factori li se alătură și consumul de alcool în timpul expunerii la soare, transmite destinationsante.com.  

Cercetătorii de la Universitatea Milano-Bicocca au analizat peste 16 studii, în care au fost incluse 6.251 de voluntari diagnosticați cu melanom. Pe baza unor chestionare, a fost evidențiat consumul de alcool al voluntarilor.

Rezultatele pe termen lung au arătat că alcoolul mărește sensibilitatea pielii expuse la soare și favorizează apariția melanomului: acest risc crește cu 18% în cazul persoanelor care consumă un pahar de alcool pe zi și cu 54% , după patru pahare, zilnic, precizează Eva Negri, co-autor al acestei analize.

Cercetătorii italieni avertizează că acetaldehida, substanță ”posibil cancerigenă”, existentă în alcool, reacționează ca un element fotosensibilizator. Această substanță  poate favoriza formarea de leziuni celulare ale țestului cutanat. Această este una din explicații. De asemenea, este știut că alcoolul afectează sistemul imunitar, ceea ce vulnerabilizează organismul uman, mărind riscul apariției celulelor canceroase.  

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră