Agent de mediu CANCERIGEN, în unele clădiri ale Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj

09 Sep 2019
Agent de mediu CANCERIGEN, în unele clădiri ale Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj

Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca este prima instituţie de învăţământ superior din România care şi-a monitorizat nivelul de radon, agent de mediu cancerigen. În unele clădiri s-au înregistrat depăşiri.

Potrivit unui comunicat al UBB transmis, luni, măsurătorile specialiştilor au durat 3 luni şi au vizat 60 de spaţii ale universităţii clujene.

„UBB a derulat un proiect pilot în România privind monitorizarea radonului în clădiri proprii, fiind astfel prima instituţie de învăţământ superior din ţară care s-a aliniat legislaţiei recent adoptate în acest domeniu în România. Specialiştii UBB au monitorizat, timp de 3 luni, concentraţia de radon într-un număr de 60 de spaţii dedicate procesului educaţional, cercetării şi administraţiei. Pentru stabilirea nivelului concentraţiei de radon s-a aplicat metoda pasivă de măsurare, măsurătorile de depistare fiind urmate de măsurători active de control acolo unde valorea concentraţiei de radon a depăşit nivelul de referinţă de 300 Bq/m3 stabilit prin legislaţie. În prezent, în cadrul Laboratorului Laboratorul de Încercări Radon (LiRaCC) se proiectează soluţii adecvate de remediere pentru spaţiile UBB în care a fost depăşit nivelul de referinţă”, se arată în comunicat.

Prorectorul cu cercetarea al UBB, Daniel David, susţine că demersul se înscrie în programul UBB Goes Green, prin care universitatea clujeană doreşte să contribuie nu doar la o abordare mai ecologică a lumii, dar şi la asigurarea unor condiţii de muncă adecvate, bazându-se pe cercetările/inovaţiile de calitate din cadrul instituţiei.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră