Din Piața Universității, cu dragoste!

08 Noi 2015
Din Piața Universității, cu dragoste!
”Unde este siguranța atât de promisă? Vedem doar corupția atât de extinsă!”. ”Privește spre ce ne unește”. ”Corupția ucide!”. ”Vrem o țară sănătoasă, că degeaba e frumoasă!”

La ora 18.00, câteva televiziuni de știri anunțau 2-300 de manifestanți pe trotuarele din fața Teatrului Național și la Universitate. Încă nu se ocupase Piața. Jenate, parcă, de numărul mic al participanților, celelalte posturi își vedeau de emisiunile lor de multă vreme stabilite în program. Când am ajuns, Piața se ocupase. Nu mai erau 2-300, erau câteva mii. Și tot veneau! Cum locul era mai aerisit ca în serile trecute (când unde te opreai, acolo încremeneai, că nu mai puteai să te strecori), era o agitație și-o viermuială continuă.

Lumea se mișca, dornică să vadă ce scrie pe pancartele unora, ce mai strigă alții, ori ce mai spun la portavoce cei ce se voiau lideri și nu fuseseră invitați la Cotroceni. Erau mai puțini în Piață, dar la fel de hotărâți! Pentru a deveni mai mulți, câțiva scriseseră pe pancarte și le fluturau prin fața camerelor de luat vederi: ”Ieșiți din casă, dacă vă pasă!” și ”Trandafire, Patrauleo! Dormiți, mă?”. O fătucă cu un steguleț în mână și o portavoce spunea arar câteva fraze ininteligibile. Dar nu conta, conta că era acolo. În stradă. Făcea parte din SCHIMBARE.

Trei tipe și doi tipi, undeva la 45 de ani, făceau poze de familie, selfie-uri, nu știu dacă pentru propriile amintiri sau pentru a se lăuda pe facebook că și ei au fost acolo, la ”revoluție”. Dar bine că sunt. Important până la urmă nu este numărul uriaș de oameni prezenți, cât perpetuarea stării de spirit. Și mai ales faptul că ei, tinerii, sunt imprevizibili. Dacă ceva ar fi în neordine, anunțându-se prin SMS-uri sau pe facebook, într-o jumătate de oră străzile Bucureștiului ar geme de ei. De asta îi este acum teamă clasei politice conducătoare. De această imprevizibilitate a lor, de viteza lor de reacție.

”Privește spre ce ne unește!”, ”Unde este siguranța atât de promisă? Vedem doar corupția atât de extinsă!” Pancarte agitate, steaguri fluturânde, voci mânioase. Un tânăr împărțea o coală de hârtie A4, tipărită față-verso, cu numele și fotografiile celor ce muriseră ieri, în sâmbăta neagră. Până când o tipăriseră ei, numărul morților ajunsese la 38. Preventiv, lăsaseră lista deschisă. Din nenorocire, așa s-a întâmplat. Mi s-a părut absolut dureros mesajul scris pe o altă pancartă. Inițial, înainte de a veni în Piață, fusese scris frumos, cu litere mari: ”Aveți 39 de motive să ieșiți din casă!”. Peste numai o oră, tăiase cu pixul cifra 39 și adăugase deasupra cifra 40. Mai mult! Peste alte 2 ore tăiase și cifra 40 și scrisese deasupra 41. Tragic bilanț. Rapid bilanț.

Un pol foarte vocal al manifestanților se formase la Troiță. O vreme de acolo s-a dat tonul și s-a întreținut atmosfera. Apoi s-a mutat în central pieței. Apoi sub ”balcon”. Apoi peste tot. 5.000 de oameni scandau și strigau. Ei erau SCHIMBAREA. Sun acasă și mi se spune că aproape toate posturile Tv au început talk-show-urile. Ce se întâmplă în Piață este analizat, disecat (și poate deturnat?) la Tv. Mesajul Pieței ajunge la urechile unora care nu sunt în Piață. O fi bine, o fi rău? La căldurică, la Tv, se poate spune orice.

Pe o altă pancartă scrie: ”Nu avem voie să uităm!”. Așa e! În veci nu avem voie să uităm! Iar când politica deviază iarăși, trebuie să ne aducem aminte. Din nefericire, mai avem încă, la fel ca pe pancarta tânărului de care vorbeam, de tăiat cifre. Vieți nevinovate, care au pierit din cauza unui sistem corupt, bolnav. O tânără de 20 de ani, dintr-un grup de alte trei, avea prinsă de nasturele de la haină, ca un mărțișor, ”Noi suntem SCHIMBAREA! Colectiv!”. Ceva mai în spate, spre Intercontinental, câțiva tineri aduseseră un scaun, ca de regizor, și o masă pe care puseseră o lumânare aprinsă. Se așezaseră pe caldarâm, trei într-o parte a mesei și trei în cealaltă, nemișcați, toți cu o carte în mână. Poate simbolizau Judecata de Apoi, poate îngerii care se rugau pentru cei morți. N-am înțeles prea bine ce vroiau să inducă.

Și acum să vă spun mesajul cel mai delicat, cel mai uman, cel mai sensibil, dar și cel mai percutant în același timp. O familie tânără venise cu fetița de 4-5 ani în Piață. Fără teamă. Tatăl o purta pe umeri. Într-o mână micuța agita un steguleț tricolor și în celaltă ținea o pancartă pe care era scris: ”SĂ VĂ FIE FRICĂ, CHIAR DACĂ SUNT MICĂ!”. A? Ce ziceți? Citiți și luați aminte, voi, clasa conducătoare. Alături, doi adolescenți, un el și-o ea, se uitau la cea mică și se îmbrățișau strâns. Cu dragoste. Așa ar trebui să se clădească noul viitor al țării. Cu dragoste! Cu infinită dragoste de oameni!
 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din REPORTAJ

Ultima oră