Atenţie! Umblă liber pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti! Conduce un maxi-taxi şi-şi suge măselele!

10 Aug 2015 | scris de Sebastian S. Eduard
Atenţie! Umblă liber pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti! Conduce un maxi-taxi şi-şi suge măselele!
O duminică frumoasă, nimic de comentat pe agendă. Doar că am noroc de d-astea în autobuz, d-astea care put şi toate numai pe lîngă mine se aşază. Trag la mine ca musca la căcat. Mă ţin de nas şi mă gîndesc că trebuie neapărat să-mi iau maşină. Ȋn fond, am carnet de 15 ani dar n-am condus nici o secundă. Nu ştiu dacă mai ştiu să mai conduc, dar o să aflu odată cu prima mîţă care-o să-mi cadă sub roţi. (Doamne fereşte! Cică nu e bine să omori mîţe, aşa zice în popor.) Cei doi martori ai lui Iehova de la restaurantul La Radu, de la Casa Scînteii mă ademenesc cu pliante frumoase, cu un Isus blond cu ochi albaştri.

Vine maxi-taxi. Sînt cursele alea care te duc din Bucureşti pînă în extraorăşenesc. Scîrţîie şi merg foarte încet. Odată i-am spus unuia c-o să-l invit la mine la înmormîntare, că merge cu mai puţin de 10 la oră şi se poate ţine lumea după el. El a zis că are şi el un interval orar. Eu am zis că şi noi avem intervalele noastre orare. Altădată, un călător din Moldova, un tip tînăr şi cu burtă, vorbea tare la telefon. I-am spus că nu mă interesează de fata aia care l-a părăsit şi care se pare că era cam curvă, deoarece ea căuta tipi cu maşină care s-o ducă la hypermarket. Şi nici că nu găteşte bine. El mi-a spus să iau taxiul dacă nu-mi convine. Eu i-am spus “eşti nesimţit”. El mi-a spus “o duminică plăcută în continuare”. Dar s-a oprit, n-a mai continuat conversaţia aia superinteresantă.

Ieri am mers cu unu care-şi sugea măselele. Dacă e ceva ce nu suport pe lumea asta e să-ţi sugi măselele. Urăsc de asemenea, să aud cum se mănîncă prin filme şi nu-mi place plescăitu ala cînd se pupă protagonistu cu protagonista. Oribil. Toate fac parte din aceeaşi schemă universală menită să mă enerveze pe mine.

Şi uite-l p-ăsta care-şi suge măselele şi eu îl aud de departe, din fundul acestui maxi-taxi zdrobitor de infect, cu perdeluţe rupte, cu parbriz crăpat şi cu podea care scîrţîie. Alături de mine, un cetăţean de la ţară are telefon cu muzică populară. Ȋn fond, comentez aiurea. Ȋntre un telefon cu dangăt de muzică populară şi un şofer de maxi-taxi care merge cu zece la oră şi-şi suge măselele îl detest pe ăsta din urmă.

Pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nu e mai nimeni şi animalu şoselelor n-are de gînd să se mişte mai repede. Ȋntre timp, ne sugem măsele. Bestial.
Mă uit pe geamu ăla infect şi mă gîndesc că mai am puţin şi cobor. Sugătorului de măsea îi sună telefonu. Măcar cît vorbeşte nu-şi mai suge măselele. Vede că-l studiez prin oglinda retrovizoare da i se rupe. Cred că e atît de nesimţit, încît pur şi simplu nu-şi dă seama omul.

Cobor şi,deşi îmi propusesem să nu-i spun nimic, tot îmi iese “mulţumesc-ul” pe gură. Ca-n episoul ăla din Seinfeld, în care George e extrem de nemulţumit de serviciile unei picoliţe şi comentează vehement, dar, cînd tipa i se adresează, îi răspunde drăguţ: “Thank you! That’s very nice of you!”.
 

Alte stiri din REPORTAJ

Ultima oră