De ce nu a fost în stradă Traian Băsescu - Este tipul de bătălie care poate ruina statul

23 Ian 2017
De ce nu a fost în stradă Traian Băsescu - Este tipul de bătălie care poate ruina statul

Evenimentele desfășurate în viața socială și politică din România demonstrează clar antagonismul a două părți beligerante, care încearcă să-și dea la gioale una, alteia.

În mod de-a dreptul surprinzător, soluția firească pentru disiparea acestei tensiuni, vine tocmai de la fostul preşedinte-jucător, Traian Băsescu care susţine, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că este un moment greşit pentru un război politic în România, în contextul evoluției de pe scena internaţională, în care toată lumea se repoziţionează atât în Europa, cât şi în NATO.

"Bătălia care ruinează statul
Toate ţările membre au ca prioritate a momentului repoziţionarea în interiorul UE ca urmare a Brexit-ului şi adaptarea la noile realităţi ale NATO urmare a alegerii lui Donald Trump în SUA.
La noi în schimb tot efortul, toată energia politicienilor şi a instituţiilor de forţă sunt concentrate într-o cumplită bătălie pentru putere având ca principală miză justiţia. 
Este tipul de bătălie care poate ruina statul, iar când bătălia se va fi terminat am putea constata că România nu mai reprezintă nimic nici în UE şi nici ăn NATO .
Soluţia ? 
Discuţii corecte şi dezbatere publică fără patimă despre justiţie şi acţiune imediată de repoziţionare în NATO şi UE", scrie Traian Băsescu, pe pagina personală de Facebook.

Întrebat într-unul din comentarii de ce nu a fost prezent la proteste, fostul președinte a dat următorul răspuns.

"N-aveam cum să fiu pentru că din punct de vedere al statului democratic,al statului de drept nici, una din părţi nu are dreptate integral. Şi-a luat fiecare dreptatea lui dar nu dreptatea specifică unui stat democratic", a scris Traian Băsescu.

Alte stiri din Politic

Ultima oră