DEMISIE SURPRIZA din Parlament. Este vorba despre un fost consilier prezidenţial şi ministru al Apărării

29 Apr 2015
DEMISIE SURPRIZA din Parlament. Este vorba despre un fost consilier prezidenţial şi ministru al Apărării
 Deputatul independent Mihai Stănișoară și-a depus miercuri demisia din Parlament, relatează agerpres.ro.

Potrivit secretarului Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, Stănișoară  „și-a dat demisia din motive personale, având un alt proiect profesional”.
El si-a motivat decizia prin “motive personale” iar drumul pe care-l va urma de acum incolo, precizeaza el, nu mai include si poltica.
Surse parlamentare au declarat pentru agerpres.ro ca el urmeaza sa lucreze intr-o companie multinationala din domeniul armamentului.

Stănișoară și-a depus demisia la Biroul permanent și aceasta va fi citită în ședința în plen de miercuri.

”Doresc să vă informez despre decizia mea de a demisiona atât din calitatea de parlamentar, de membru al Camerei Deputaților, cât și din cea de membru al Partidului Liberal Reformator, începând de astăzi, 29 aprilie 2015. După o îndelungată deliberare și autoanaliză, am hotărât că drumul pe care îl voi urma de acum înainte să nu mai includă, cel puțin pentru o perioadă, politica de partid sau cea parlamentară. Celor care m-au votat și care mi-au încredințat mandatele de membru al Parlamentului României le mulțumesc și îi asigur de respectul meu și de recunoștința mea. Activitatea politică pe care am desfășurat-o a avut mereu în centru rezolvarea problemelor comunității pe care am reprezentat-o. Le mulțumesc celor cu care am avut onoarea și privilegiul de a colabora în cei 15 ani de serviciu public, administrativ și politic, atât la nivel național, cât și local. Gândurile mele bune se îndreaptă si către reprezentanții mass-media, cărora le urez, cu prețuire, succes și inspirație”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Mihai Stănișoară.

Mihai Stănișoară era deputat independent de la 1 septembrie 2014, dar activa pe lângă grupul PC-PLR.
La 15 martie 2007, Stănişoară a fost numit consilider prezidenţial pe probleme de securitate naţională, îndeplinind şi funcţia de membru al CSAT, iar din 22 decembrie 2008 a fost ministru al Apărării Naţionale în Cabinetul Boc.

Alte stiri din Politic

Ultima oră