Klaus Iohannis îl desemnează pe Mihai Tudose premier

26 Iun 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Klaus Iohannis îl desemnează pe Mihai Tudose premier

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut luni seară că e nevoie foarte repede de un nou guvern şi încheierea crizei politice care dăunează grav României.

Luând în calcul şi faptul că doar PSD-ALDE are o majoritate parlamentară şi a înaintat o propunere de prim ministru, iar Opoziţia nu, şi nici rezultatul unei înţelegeri politice, Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe social-democratul Mihai Tudose.

"PSD şi ALDE susţin că au în continuare majoritate în Parlament. S-au prezentat împreună şi au înaintat o propunere în persoana domnului Tudose (...) Trebuie să avem cât se poate de repede un nou Guvern, un Guvern care începe să rezolve problemele care au rămas nerezolvate, respectiv problemele care au apărut din cauza acestei crize, care a pornit din interiorul PSD-ului. Luând în considerare toate acestea şi având în vedere că e nevoie urgentă de guvern, îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru care va avea discuții în zilele următoare și se va prezenta cu o echipă guvernamentală în Parlament", a declarat Iohannis.

Şeful statului le-a sugerat partidelor să elaboreze o agendă pentru terminarea procedurilor parlamentare privind învestirea noului Guvern în această săptamână.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că dacă şeful statului va fi de acord cu nominalizarea lui Tudose ca premier, noul Guvern va fi votat joi de Parlament şi chiar ar putea depune jurământul la Cotroceni.

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră