PRU cere oficial să-şi facă grup la Camera Deputaţilor

31 Aug 2016 | scris de Gabriela Antoniu
PRU cere oficial să-şi facă grup la Camera Deputaţilor

"Am depus la Secretariatul general al Biroului permanent al Camerei Deputaților solicitarea pentru înființarea grupului parlamentar. Avem astăzi oficial înscriși în PRU 12 deputați, iar la Senat avem deocamdată numai trei senatori. În următoarele ore, în următoarele zile, vom încerca să facem numărul necesar pentru a avea posibilitatea să solicităm înființarea unui grup parlamentar", a precizat Diaconu, la Parlament, conform agerpres.ro.

Liderul PRU a făcut anunţul după ce în cursul zilei de miercuri alţi doi deputaţi s-au înscris în partidul său. Este vorba despre deputatul ex-PNL de Prahova Sorin Teju şi deputatul de Iaşi Daniel Oajdea, conform anunţurilor postate pe Facebook de Bogdan Diaconu.

Ambele anunţuri se încheie cu mesajul că fostul premier Victor Ponta este aşteptat şi el în partid. "Eu cred că orice om politic sănătos la cap și-l dorește pe Victor Ponta în partidul său și în fruntea partidului său și cred că nu poate să îi pună termene lui Victor Ponta", a susținut miercuri Diaconu, întrebat cât timp îl mai așteaptă pe Ponta să intre în partid.

Alte stiri din Politic

Ultima oră