UDMR, alături de PSD. Vrea primari aleşi într-un singur tur

27 Ian 2016 | scris de Gabriela Antoniu
UDMR, alături de PSD. Vrea primari aleşi într-un singur tur

"Nu, eu în mod categoric sunt pentru un singur tur de scrutin, împreună cu colegii mei din UDMR. Noi ne-am făcut analizele şi am ajuns la concluzia că nu e nevoie de o schimbare în acest sens. Am avut o perioadă când primarii s-au ales în două tururi de scrutin şi după aceea într-un singur tur de scrutin şi noi n-am văzut mari diferenţe", a declarat Marko Bela pentru RFI.

El nu consideră oportună schimbarea legii electorale care ar satisface astfel doar interese de partid. "Totuşi, deja suntem aproape în campanie electorală, suntem spre sfârşitul lunii ianuarie şi în iunie vom avea alegerile locale şi încă vrem să schimbăm legea electorală, ceea ce nu este în ordine, după părerea mea. Şi am impresia că cei care contestă în acest moment soluţia existentă şi foarte mulţi dintre cei care apără soluţia deja inclusă în legea electorală se gândesc de foarte multe ori numai la interesele propriilor partide şi fac speculaţii în ce fel, prin ce modalitate ar avea mai mulţi primari şi ar avea câştig de cauză", a mai spus senatorul UDMR.

Şi PSD se opune modificării legii electorale pentru revenirea la votul în două tururi pentru primari. PSD ia în considerare boicotarea alegerilor locale, dacă guvernul va modifica legea electorală, conform antena3.ro. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a dat un avertisment Guvernului şi spune că nu există niciun argument democratic pentru schimbarea acestei legi cu doar câteva luni înainte de alegeri.

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră