Băsescu: Primirea refugiaţilor, neconstituţională. Mă pun şi în pielea lui Klaus Iohannis, peste doi ani, când în metrou o să avem o bombă

12 Sep 2015
Băsescu: Primirea refugiaţilor, neconstituţională. Mă pun şi în pielea lui Klaus Iohannis, peste doi ani, când în metrou o să avem o bombă
Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că dacă mai era el la Cotroceni, Comisia Europeană nu şi-ar fi permis să anunţe o cotă pentru România fără să-l consulte, arătând tototodată că aşa numita relocare a refugiaţilor este de fapt o strămutare care nu este permisă de Constituţia României.

"Aici discutăm despre o strămutare, căreia Bruxelles-ul îi spune relocare, din Ungaria, Italia şi Grecia. Aşa ceva nu e permis de Constituţia României", a  declarat fostul preşedinte, vineri seara, la B1TV. "Eu aş fi avut o pozitţe extrem de severă şi mă uit la bieţii bulgari, care au abandonat până şi demnitatea, împotriva repartizării şi măcar a unui singur refugiat. Nu sunt de acord cu aşa ceva şi este şi neconstituţional. Povestea cu Constituţia e boală grea în România", a adăugat Traian Băsescu.

El a citat în acest sens prevederile articolului3, alineatul 4 din Constituţie care stabilesc că: "Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine". 

Conform fostului preşedinte, România nu are niciun motiv să participe la distribuţia refugiaţilor" şi că "nimeni nu garantează că teroriştii nu intră în Uniunea Europeană. El a spus că îl impresionează imaginile cu refugiaţi, punctând însă că "şi mie îmi e milă de refugiaţi, dar mai milă mi-e de români".

"În România ne confruntăm cu vorbe grele, ăştia se confruntă cu bombe. Îşi pun bombe în jurul brâului şi pentru Allah se detonează. Cine ne garantează că nu intră şi aceştia? (...) Să spunem că au pătruns doar 50, este un dezastru. Pentru că sunt antrenaţi să ucidă (...) Dacă Turcia nu dădea drumul, Europa trăia şi acum fericită. S-au săturat să suporte costurile(...) Mă pun şi în pielea lui Klaus Iohannis, peste doi ani, când în metrou o să avem o bombă", a mai spusTraian Băsescu.

El a susţinut, totodată, că preşedintele Klaus Iohannis are o singură soluţie, şi anume "blocajul la Consiliul JAI , adăugând că este nevoie de o decizie a Parlamentului în cazul refugiaţilor.

Citiţi mai multe ştiri din Politică!










Alte stiri din Politic

Ultima oră