Tăriceanu cere înființarea unei Comisii pentru Democrație

16 Iun 2015
Tăriceanu cere înființarea unei Comisii pentru Democrație
Călin Popescu Tăriceanu a cerut oficial înființarea Comisie pentru Democrație, care ar avea rolul de a analiza modul în care funcționează statul în România și echilibrul dintre puteri.

Șeful Senatului a scris, pe pagina sa de Facebook că a trimis către Biroul Permanent ”un memorandum privind înființarea unei comisii care ar trebui să urmărească evoluția democrației ținând seama de evoluții, unele democratice, altele nedemocratice din ultimii ani ale României”.

Comisia va avea activitate 9 luni, va fi formată din 9 membri și va face recomandări instituțiilor.. Tăriceanu nu va face parte din Comisie, după cum a precizat.

”Ar trebui să apelăm la structuri specializate care pot să efectueze analize specializate, excluzând și abordarea politică în sensul general nepartinic. Aș vrea ca această Comisie să nu fie privită ca o comisie partizană, să încerce să se detașeze deasupra intereselor de partid, cel puțin acesta ar fi dezideratul meu”, a mai scris politicianul.

Alte stiri din Politic

Ultima oră