Tăriceanu: Un nou refuz ar fi un gest suicidar al preşedintelui

28 Dec 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Tăriceanu: Un nou refuz  ar fi un gest suicidar al preşedintelui

”Apreciez foarte clar şi fără niciun fel de echivoc că un al doilea răspuns ar fi un gest suicidal al preşedintelui. Atunci, singura soluţie care ne rămâne la îndemână, este, sigur, declanşarea procedurii de suspendare. Nu vreau să ajunge în această situaţie, vreau să fiu foarte clar. Încălcarea Constituţiei nu poate fi tolerată, atitudinea de dispreţ faţă de votul cetăţenilor nu poate fi tolerată aşa încât la un moment dat trebuie întreprins ceva. Sper să n-ajungem în această situaţie”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a arătat că nominalizarea lui Grindeanu este răspunsul politic al PSD şi ALDE la respingerea lui Sevil Shhaideh. "Această soluţie politică la care noi am ajuns, mă refer la o nouă nominalizare, este răspunsul politic pe care noi am găsit de cuviinţă să-l dăm, ca urmare a crizei politice care s-a declanşat urmare a refuzului nemotivat al preşedintelui de a desemna-o pe doamna Sevil Shhaideh, prima propunere a noastră de prim-ministru”, a spus Tăriceanu.

Daniel Constantin a susţinut însă că ALDE a luat act de decizia PSD privind nominalizarea lui Grindeanu, contrazicându-l pe Tăriceanu care invoca discuţii şi consultări îndelungi cu social-democraţii.

"Am luat act de decizia pe care conducerea PSD a luat-o astăzi. Am apreciat în cadrul şedinţei pe care am avut-o la sediul ALDE decizia pe care domnul preşedinte Liviu Dragnea a luat-o astăzi. Este o decizie plină de înţelepciune", a declarat Daniel Constantin.

Întrebat despre afirmaţiile lui Constantin, Tăriceanu a răspuns: ”Nu, nu am luat act. Cred că am fost foarte clar, v-am spus că am avut o consultare ieri, astăzi, înainte de a începe şedinţa pe care noi am avut-o. Ne-am consultat şi am luat o decizie în comun”.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Politic

Ultima oră