UPDATE. Războiul graţierii în PSD. Liviu Dragnea versus Şerban Nicolae

08 Mai 2017 | scris de Gabriela Antoniu
UPDATE. Războiul graţierii în PSD. Liviu Dragnea versus Şerban Nicolae

Proiectul legii graţierii se va întoarce în Comisia juridică din Senat, după un alt episod de aprobări şi răzgândiri, şi după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a prevenit pe şeful acestei comisii, Şerban Nicolae, că va fi propus pentru sancţiune în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, convocată miercuri.

Plenul Senatului a votat luni după-amiază retrimiterea proiectului legii graţierii la Comisia Juridică, decizia fiind luată cu 61 voturi "pentru", 41 "împotrivă" şi şapte abţineri. 

„Eu cred că Comisia juridică de la Senat a încurcat destul de mult această lege. Cred că cea mai bună variantă pentru moment este ca legea să plece din Senat aşa cum a venit de la Guvern pentru că s-au schimbat de foarte multe ori acolo şi eu sunt foarte nemulţumit”, a declarat luni dimineaţă Liviu Dragnea, conform mediafax.ro.

El spune că, procedural, există posibilitatea ca legea să fie adoptată în forma trimisă de Guvern. „Cum să nu? Se poate întoarce Raportul la Comisie”, a susţinut Dragnea, arătând că nu doreşte ca Legea graţierii să fie adoptată tacit de Senat, ci să fie votată în forma avansată de Guvern.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului Şerban Nicolae a afirmat că proiectul legii graţierii conţine o serie de "vicii", care "o fac inaplicabilă". "Din punctul meu de vedere, se nasc o serie de vicii tehnice în legătură cu redactarea proiectului de lege a graţierii şi chiar unele impedimente, care o fac inaplicabilă. Dar, mă rog, cei de la Cameră au ultimul cuvânt, sunt cameră decizională pe această chestiune", a spus Şerban Nicolae. El nu a exclus ca proiectul de lege să nu întrunească numărul necesar de voturi pentru o lege organică şi să treacă prin adoptare tacită de prima Cameră sesizată.

Senatorii din Comisia juridică au votat luni un raport de admitere "cu amendamente" pentru Legea graţierii, proiectul urmând să fie pus pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului. După câteva ore însă, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că liderii PSD-ALDE  nu susţin varianta votată în Comisia juridică deoarece au fost aprobate amendamente care ”nu sunt oportune”.

"Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coaliţiei PSD-ALDE este că vom cere în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susţinem şi dorim ca din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulenţele care au avut loc săptămâna trecută”, a declarat luni Tăriceanu.

În plus, Liviu Dragnea a anunţat că miercuri, la 10.30, a convocat CExN al PSD, unde se va discuta despre legea graţierii şi va propune sancţiuni pentru senatorii partidului care au votat amendamentul privind graţierea faptelor de corupţie, inclusiv pentru Şerban Nicolae.

„Pe mine m-a interesat ca acele amendamente să nu fie adoptate. Eu am înţeles, dar vreau să discutăm în mod deschis şi transparent în CExN asta, că li s-a spus că e în regulă cu acele amendamente. Când au văzut poziţia mea şi-au dat seama că, de fapt, nu era o informaţie corectă”, a spus Dragnea.

De asemenea, liderul PSD a fost întrebat cum comentează aceste iniţiative cu care conducerea PSD nu este de acord şi dacă este vorba de o pierdere de autoritate."Dacă nu mai am autoritate în partid o să plec şi o să mă apuc de pescuit profesionist", a răspuns Dragnea.

 

 

 

 

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră