UPDATE: Deputaţii PSD cer revocarea lui Zgonea. Ce spune Ponta

03 Mai 2016 | scris de Gabriela Antoniu
UPDATE: Deputaţii PSD cer revocarea lui Zgonea. Ce spune Ponta

"Grupul a decis în unanimitate prezentarea la Biroul permanent a solicitării privind revocarea din funcția de președinte al Camerei Deputaților a dlui Valeriu Zgonea", a declarat liderul deputaţilor PSD, Marian Neacșu, conform agerpres.ro. El a susţinut că în privința lui Valeriu Zgonea "un singur argument este cât se poate de evident: nu mai este membru al PSD".

Neacşu a mai spus că nu s-a discutat și despre un posibil înlocuitor, fiind nevoie de o decizie politică la nivelul conducerii PSD.

El nu a reuşit să obţină un punct de vedere de la Victor Ponta, ca posibil înlocuitor al lui Zgonea la şefia Camerei, dar a spus că îl va susţine pe fostul premier pentru această funcţie, arătând că absenteismul acestuia sau dosarul nu sunt impedimente în această privință.

"Da, eu personal îl susțin. Cu ocazia asta are posiblitatea să își îmbogățească palmaresul de prezență. Dl Ponta este parlamentar de trei sau chiar patru mandate, a fost secretar al Camerei Deputaților o bună perioadă de vreme. Cred că a fost <updatat> la schimbările regulamentare. Nu cred că asta va fi o problemă", a motivat Neacșu.

Fostul premier Victor Ponta a evitat, marţi, să spună dacă va accepta sau nu funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi nici dacă o astfel de decizie e bună pentru PSD, arătând că asta va decide partidul.

"Haideți să... Astăzi să nu vă stricăm surprizele. Vedem ce ministru își mai dă demisia astăzi și după aia mai vorbim și despre alte lucruri. O să discutăm și o să luăm decizii împreună. Decizii înțelepte. Da, am vorbit cu Liviu. Am discutat cu Liviu tot ceea ce este bine pentru PSD și pentru alegătorii noștri, ai USL. Îi susțin pe toți candidații PSD și pe cei ai ALDE", a declarat Ponta, la finalul ședinței grupului PSD din Camera Deputaților, unde s-a decis în unanimitate prezentarea la Biroul permanent a solicitării de revocare a lui Valeriu Zgonea de la șefia Camerei Deputaților.

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră