CExN al PSD a decis: Continuarea guvernării şi Congres extraordinar la 18 octombrie

21 Sep 2015
CExN al PSD a decis: Continuarea guvernării şi Congres extraordinar la 18 octombrie
Comitetul Executiv Național al PSD a decis luni ca la 18 octombrie să aibă loc Congresul extraordinar al partidului, iar pe 11 octombrie scrutinul pentru alegerea președintelui, a anunţat președintele interimar al partidului, Liviu Dragnea.

"CEx a votat pentru respingerea moţiunii de cenzură şi susţinerea guvernului. PSD nu susţine moţiunea de cenzură a PNL, ci susţine în continuare Guvernul", a declarat Dragnea.  El a refuzat să comenteze dacă trimiterea în judecată a lui Ponta afectează imaginea României: "Este posibil. Nu am o analiză europeană în această privinţă".

"Situația nedorită rămâne în partid, nu putem printr-un vot în CExN să ștergem această situație nedorită, dar partidul este o instituție politică, nu interferează cu Justiția, Justiția își urmează cursul și nimeni de la PSD nu are intenția să tulbure acest curs al Justiției", a mai spus liderul interimar al PSD.

De asemenea, premierul Victor Ponta a declarat că în şedinţa CExN că opinia unanimă a colegilor a fost continuarea guvernării, adăugând că şi în interiorul coaliţiei, din punct de vedere al susţinerii, lucrurile sunt foarte clare.

"Am discutat și cu domnul Oprea, astăzi ne vedem la coaliție, am vorbit și cu domnul Tăriceanu. Important este că toate lucrurile bune pe care le-am făcut... Vine toamna, vine iarna, să avem stabilitate. (...) Opinia unanimă este că trebuie să ne continuăm guvernarea, pentru că este o guvernare bună. Nici măcar cei de la PNL nu spun că nu este o guvernare bună. Toată lumea este de acord că din punct de vedere economic și social ne facem treaba", a afirmat Victor Ponta,  conform Agerpres.

El a mai spus că nu crede că vreun parlamentar al PSD ar vota împotriva Executivului şi că UNPR va susţine Guvernul.  "Bineînțeles. Am vorbit deja. V-a spus domnul Oprea de fiecare dată (...) Întrebați-l acum și vă zice", a răspuns Ponta, întrebat dacă UNPR va susține Executivul la moțiunea de cenzură. El a mai spus că este dreptul PNL să depună o moțiune de cenzură.

PNL începe luni discuţiile cu parlamentarii Puterii, pentru susţinerea moţiunii de cenzură, a declarat  luni la RFI prim-vicepreşedintele liberal, Teodor Atanasiu. "O să discutăm şi cu cei de la UNPR şi cu cei de la ALDE, din cercul Puterii şi bineînţeles cu cei de la UDMR şi PSRO, din Opoziţie. Sunt suficiente voturi la aceste partide ca o moţiune de cenzură să treacă. De asemenea, eu am încredere că sunt şi parlamentari PSD, care simt cum le fuge pământul de sub picioare şi văd cum pierd procente zi de zi cu Victor Ponta în fruntea Guvernului", a declarat Atanasiu.

"Coaliția susține în continuare Guvernul. Vom respinge moțiunea de cenzură, deci nu susținem demersul celor de la PNL. (...) Noi am luat o decizie politică acum și credem că parlamentarii noștri nu vor susține moțiunea de cenzură, adică nu o vor vota", a declarat luni Liviu Dragnea, după ședința coaliției de guvernare.


Citiţi mai multe ştiri din Politică!





Alte stiri din Politic

Ultima oră