Programul Prima Casă. Guvernul alocă în 2016 un plafon suplimentar de garanţii de 1,3 miliarde lei

28 Dec 2015 | scris de Veronica M. Florentina
Programul Prima Casă. Guvernul alocă în 2016 un plafon suplimentar de garanţii de 1,3 miliarde lei

Guvernul va aloca anul viitor un plafon suplimentar de garanţii în cadrul programului Prima Casă de 1,3 miliarde de lei, la care se adaugă 200 de milioane de lei din sumele eliberate ca urmare a rambursărilor creditelor în derulare, astfel încât plafonul total ajunge la 1,5 miliarde de lei, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

"În stabilirea plafonului de garanţii care pot fi emise în cadrul Programului Prima casă s-a avut în vedere creşterea venitului disponibil al populaţiei, în condiţiile măsurilor de relaxare fiscală şi de creşteri salariale adoptate, precum şi a perspectivelor de creştere economică, toţi aceşti factori favorizând relansarea creditării în economia românească", se arată în proiect, potrivit Agerpres.

Totuşi, plafonul va fi redus aproape la jumătate faţă de anul 2015, când plafonul iniţial, de 2,6 miliarde de lei, a fost suplimentat pe final de an cu 200 de milioane de lei, astfel încât suma garanţiilor acordate în cadrul programului a ajuns la 2,8 miliarde de de lei.
În schimb, statul reduce marja de dobândă maximă pe care băncile o pot percepe pentru astfel de credite de la 2,5 puncte peste ROBOR la trei luni, la 2 puncte.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor şi având în vedere nivelul actual al condiţiilor de dobândă aferente creditelor ipotecare faţă de cele aferente momentului iniţial al stabilirii ratei dobânzii aferente creditelor acordate în cadrul programului (în condiţiile în care există bănci care utilizează deja un nivel al ratei dobânzii sub cel maximal) se propune o modificare a nivelului ratei de dobândă în sensul reducerii marjei maxime aplicate la ROBOR la 3 luni de la 2,5% la 2%. "Noul nivel al costurilor totale se aplică tuturor solicitărilor de acordare a unei finanţări garantate în cadrul Programului «Prima casă», aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri", se arată în proiectul de act normativ.

De la lansarea programului, în anul 2009, până în prezent, au fost acordate peste 166.000 de garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 3.202 milioane de euro (după preluarea a 50% din risc de către bănci), respectiv peste 13,9 miliarde de lei. În anul 2015, până în prezent, au fost emise 30.070 de garanţii în valoare de 2,52 miliarde de lei. "În cadrul Programului, rata de default (neplată, n.r.) este de 0,2%, până în prezent fiind executate 401 garanţii", precizează MFP în Nota de fundamentare.

Alte stiri din Politic

Ultima oră