Victor Ponta s-a înscris în Partidul Pro România

03 Sep 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Victor Ponta s-a înscris în Partidul Pro România

Fostul premier Victor Ponta şi-a anunţat duminică înscrierea în Partidul Pro România, condus de fostul lider ALDE, Daniel Constantin. Ponta susţine că este sunat de oameni din PSD care i-au promis că o să fie alături de el.

El a făcut anunţul într-o conferinţă de presă la sediul Pro România, alături de Daniel Constantin şi de Sorin Câmpeanu, spunând că oferta lor  aduce ceea ce nu există în acest moment pe scena politică şi publică românească, inclusiv pentru cei care au votat PSD-ALDE şi sunt "foarte dezamăgiţi pentru că una au votat şi alta au primit".

”Ne-am mai sfătuit şi cu alţi oameni despre ce înseamnă un start-up party într-o Românie care se schimbă, ce înseamnă o mişcare politică modernă în care să nu mai vedeţi, eu unul nu mai vreau după 16 ani, nici CEX-uri cu aplauze furtunoase, nici lideri care să mimeze iubirea poporului. Vrem pur şi simplu să oferim ceea ce nu există în acest moment pe scena politică şi publică românească, o scenă publică pe care se află oameni care au votat PSD-ALDE anul trecut şi care sunt foarte dezamăgiţi pentru că una au votat şi alta au primit. Eu sunt printre ei şi cei doi aici prezenţi alături de mine”, a declarat Victor Ponta, conform news.ro.

El l-a criticat pe liderul PSD Liviu Dragnea că împreună cu un grup a confiscat partidul şi-l foloseşte împreună cu voturile oamenilor voturile "pentru interese strict personale şi interese meschine".

"Sistemul ăsta cu care a fost condus Teleromanul ani de zile şi e condusă România - dăm funcţii la toată lumea şi cine nu vrea funcţie îl ameninţăm că îi tăiem banii, că-i tăiem finanţările, că-i tăiem curentul. Cel puţin la cei trei de faţă s-a încercat şi nu merge, n-are ce funcţii să ne dea, n-are cu ce să ne ameninţe”, a mai spus Ponta.

Fostul premier a susţinut că nu-şi propune să rupă PSD, dar sunt oameni care i-au promis că îl urmează. "Ne sună foarte mulţi oameni care au activat şi activează în PSD şi ALDE şi care n-au făcut politică şi care ne spun că, dacă într-adevăr facem ceea ce ne-am propus, o să fie alături de noi şi ăsta-i lucrul cel mai important”, a susţinut Ponta.

Alte stiri din Politic

Ultima oră