Ponta și-a reluat atribuțiile de premier. Iohannis a semnat decretul privind încetarea interimatului lui Gabriel Oprea

09 Iul 2015
Ponta și-a reluat atribuțiile de premier. Iohannis a semnat decretul privind încetarea interimatului lui Gabriel Oprea
 Klaus Iohannis a semnat azi decretul privind încetarea interimatului lui Gabriel Oprea în fruntea Guvernului și reluarea exercitării atribuțiilor de premier de către Victor Ponta.
 
Acesta din urmă s-a întors ieri în România, după operația la genunchi suferită în Turcia. 
 
"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 9 iulie a.c., Decretul privind încetarea interimatului în exercitarea funcției de prim-ministru. La data publicării prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează interimatul domnului Gabriel Oprea în exercitarea funcţiei de prim-ministru al Guvernului României. La aceeași dată, domnul Victor-Viorel Ponta îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de prim-ministru al Guvernului României", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al Administrației Prezidențiale. 
 
Victor Ponta a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde, o zi mai târziu, a fost operat la genunchiul stâng, după o accidentare suferită într-un meci de baschet. După operație, premierul a anunţat că are nevoie de cel puţin 28 de zile ca să-și revină.

Alte stiri din Politic

Ultima oră